in ,

SUA autorizează o versiune generică a unui tratament preventiv împotriva HIV

SUA autorizează o versiune generică a unui tratament preventiv împotriva HIV

Agenția pentru alimente și medicamente din Statele Unite (FDA) a autorizat luni o versiune generică a unui tratament preventiv împotriva HIV, o decizie care va îmbunătăți accesul la o terapie considerată pe scară largă un progres major în medicină, informează AFP.

Această autorizare a fost anunțată de Dr Reddy’s Laboratories, producătorul indian al versiunii generice a medicamentului Lenacapavir, și de organizația internațională Unitaid.

Tratamentul va fi disponibil la prețul de 40 de dolari pe persoană pe an în 120 de țări, în virtutea unui acord anunțat în septembrie 2025.

‘Este un moment de imensă mândrie pentru noi toți cei de la Dr. Reddy’s’, a declarat Deepak Sapra, un reprezentant al companiei farmaceutice indiene, citat într-un comunicat.

‘Dezvoltarea și fabricarea la un cost abordabil pentru un medicament injectabil complex, așa cum este Lenacapavir, necesită capacități științifice importante și un solid know-how industrial pentru a răspunde nevoilor legate de accesul urgent la tratament’, a adăugat el.

Demersul întreprins de Unitaid, care vizează facilitarea accesului la medicamente, ‘a contribuit la reducerea termenelor ce existau între apariția unui progres științific și accesul acestuia în țările lumii’, a declarat Philippe Duneton, directorul executiv al organizației.

Lenacapavir, un medicament fabricat inițial de compania farmaceutică americană Gilead, a fost autorizat în iunie 2025, însă prețul său ridicat a rămas de atunci prohibitiv.

Acest tratament constă în două injecții anuale și el permite reducerea cu 99,9% a riscurilor de transmitere a HIV, marcând astfel o mică revoluție în domeniul medicamentelor cunoscute sub numele de ‘profilaxie pre-expunere’ (‘PrEP’).

Înainte de dezvoltarea Lenacapavir, medicamentele luate de persoanele care nu erau infectate, dar care erau considerate ca făcând parte din categoriile de risc, necesitau administrarea zilnică a unor pastile.

Noul tratament alimentează astfel speranțele legate de reducerea numărului de noi cazuri de infectare cu HIV, mai ales în rândul țărilor în curs de dezvoltare.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Patru noi expoziții tematice la Muzeul Copiilor, inaugurate pe 14 noiembrie

Patru noi expoziții tematice la Muzeul Copiilor, inaugurate pe 14 noiembrie

Rogobete: 9.969 de candidați la Rezidențiat; am cerut o verificare atentă a tuturor procedurilor

Rogobete: 9.969 de candidați la Rezidențiat; am cerut o verificare atentă a tuturor procedurilor