Statele Unite au expulzat un diplomat cubanez în urma unei altercații cu un oficial american la sediul ONU, unde a avut loc de asemenea o discuție polemică între ministrul de externe cubanez Bruno Rodriguez și ambasadorul SUA la ONU Michael Waltz, a relatat joi publicația New York Times (NYT), citată de agenția EFE.
Potrivit NYT, Departamentul de Stat al SUA a informat misiunea cubaneză la ONU că primul său secretar, Richard Tur de la Concepcion, ‘nu este binevenit’ în SUA, după ce acesta a încercat să dea la o parte cu mâna un telefon cu care un oficial american îl filma în sala principală a organizației.
Incidentul a avut loc marți în timpul unei sesiuni a Adunării Generale a ONU, la care ambasadorul SUA pleda împotriva unei rezoluții ce solicita ridicarea embargoului economic american asupra Cubei.
De la tribună, ambasadorul american a acuzat guvernul cubanez de represiune, corupție și îmbogățire ilicită, provocând proteste din partea membrilor delegației cubaneze, care s-au apropiat de tribună.
În urma altercației, Waltz i-a reproșat diplomatului cubanez că ar fi încercat să intimideze personalul ONU și i-a promis că va fi expulzat din SUA. Între timp, ambasadorul Cubei la ONU a depus un protest oficial la biroul Secretarului General, afirmând că respectivul diplomat cubanez a fost hărțuit de oficialul american care-l filma cu telefonul.
Rezoluția împotriva embargoului american a primit în Adunarea Generală 130 de voturi în acest an, față de 165 anul trecut, cel mai scăzut nivel de susținere din ultimele două decenii.
Expulzarea diplomatului cubanez survine pe fondul unor tensiuni în creștere între Washington și Havana, în timp ce președintele american Donald Trump caută să obțină o schimbare de regim în Cuba.
La sesiunea Adunării Generale a ONU din septembrie, delegația cubaneză a părăsit sala după ce președintele american a descris Cuba drept ‘un stat eșuat (…) care va cădea’.
De asemenea, Trump a recunoscut faptul că administrația sa ‘urmărește o schimbare fundamentală în Cuba’, acțiune despre care a spus că este condusă de secretarul său de stat Marco Rubio, un politician de origine cubaneză.
După ce l-a capturat în ianuarie pe președintele venezuelean Nicolas Maduro, administrația președintelui Trump a sporit presiunea asupra Cubei, împotriva căreia, în plus față de embargoul comercial impus de SUA încă din anul 1962, a impus o blocadă petrolieră care a exacerbat criza economică și socială din insulă, concomitent cu amenințări repetate din partea liderului de la Casa Albă că ar putea ‘prelua controlul’ asupra acestei țări.
Washingtonul și Havana au avut unele contacte pentru a negocia o ieșire din acest conflict, în timp ce Cuba afirmă că schimbările în țară pot fi decise doar de poporul cubanez și acuză Statele Unite că pregătesc o agresiune militară.


