Într-un comunicat publicat luni de presa portugheză, Ministerul Apărării Naţionale din Portugalia a indicat că SUA au făcut această solicitare printr-o notă diplomatică şi a precizat că este vorba despre “o procedură standard”.
Ministerul portughez a clarificat că cele 12 aeronave americane nu erau “ofensive”, ci aeronave de realimentare cu combustibil, şi a declarat că pe la baza aeriană din Lajes nu mai trec de mai bine de o lună “mijloace de luptă americane”.
Ministerul portughez a explicat că folosirea bazei din Lajes a avut loc “sub umbrela Acordului de Cooperare pentru Apărare dintre Portugalia şi SUA pentru staţionarea sau tranzitul aeronavelor militare”, care este supus autorizării prealabile din partea guvernului portughez.
Ministerul a explicat că Portugalia acordă autorizaţii de survolare sau aterizare “specifice, trimestriale sau permanente” nu doar SUA, ci şi altor ţări.
Aceste permise includ notificări de staţionare, care “sunt emise de obicei cu 72 de ore în avans sau mai puţin, din cauza imprevizibilităţii unor misiuni”.
Statele Unite au intrat direct în conflictul dintre Israel şi Iran prin lansarea operaţiunii “Ciocanul de la miezul nopţii”, sâmbătă noaptea, şi au bombardat instalaţiile nucleare din Isfahan, Natanz şi Fordo.
Operaţiunea, aprobată de preşedintele american Donald Trump, a fost efectuată cu 125 de aeronave, inclusiv şapte bombardiere B-2, şi a folosit 75 de bombe şi rachete.