SUA, sancțiuni fără precedent împotriva unei raportoare ONU pe tema Palestinei

#image_title

Marco Rubio a acuzat “eforturi ilegitime şi ruşinoase (ale Francescăi Albanese) menite să incite Curtea Penală Internaţională să ia măsuri contra unor responsabili, companii şi lideri americani şi israelieni”, a scris Rubio pe reţeaua socială X.

Într-un discurs adresat joia trecută Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, raportoarea specială a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, a declarat că “situaţia din teritoriul palestinian ocupat este apocaliptică”. “Israelul este responsabil pentru unul dintre cele mai crude genocide din istoria modernă”, a adăugat ea, într-un discurs întâmpinat cu aplauze din partea Consiliului la Geneva.

Albanese, care face parte din zecile de experţi independenţi mandataţi de ONU pentru a documenta abuzurile din întreaga lume, a prezentat cel mai recent raport al său, în care a menţionat peste 60 de companii despre care ea a spus că au fost implicate în sprijinirea coloniilor israeliene şi a acţiunilor militare ale Israelului în Gaza.

Misiunea diplomatică a Israelului la Geneva a declarat la începutul săptămânii trecute că cel mai recent raport al lui Albanese este “nefondat din punct de vedere juridic, defăimător şi un abuz flagrant al funcţiei sale”.

Sursa: www.stiripesurse.ro

FCSB, avantaj clar la pauză în fața echipei din Andorra

FCSB obține o victorie importantă în Liga Campionilor: 3-1 cu Inter Club d’Escaldes