Președintele american Donald Trump i-a demis joi pe ultimii doi oficiali ai unei agenții federale însărcinate cu asigurarea bunei desfășurări a operațiunilor de votare în Statele Unite, conform relatărilor din presă, în contextul în care alegerile cruciale de la jumătatea mandatului urmează să aibă loc în noiembrie, informează AFP.
Comisia de Asistență Electorală (EAC), o agenție publică creată în 2002, este responsabilă de certificarea echipamentelor de vot și de distribuirea a sute de milioane de dolari sub formă de ajutor electoral federal, relatează CNN.
Trump a fost în conflict cu EAC: a presat comisia să includă o cerință de furnizare a dovezii cetățeniei pe formularele de înregistrare a alegătorilor. Dar cererea sa a fost în mare parte blocată de instanțe.
EAC este condusă de obicei de patru reprezentanți ai ambelor camere ale Congresului. La începutul acestui an, doi republicani aflați la conducerea sa au demisionat, conform USA Today.
Cei doi membri rămași ai acestui cvartet, aleși de democrați, au primit în cele din urmă joi un e-mail prin care au fost informați despre demiterea lor, a precizat ziarul.
‘În numele președintelui Donald J. Trump, vă scriu pentru a vă informa că mandatul dumneavoastră de comisar al Comisiei de Asistență Electorală încetează cu efect imediat’, se arată în mesajul Casei Albe, conform CNN.
Democrații au condamnat decizia, pe care secretarul de stat din Arizona, Adrian Fontes, a numit-o ‘iresponsabilă și periculoasă’ și cu risc de a produce haos.
Senatorul Mark Warner de Virginia a declarat că ‘îndepărtarea tuturor comisarilor rămași cu doar câteva luni înainte de alegerile intermediare din 2026 este o măsură extraordinară care necesită o explicație imediată din partea administrației’.
Michael Waldman, director executiv al Centrului Brennan pentru Justiție, a numit demiterile ‘deosebit de îngrijorătoare, având în vedere eforturile neobosite ale președintelui Trump de a se amesteca în alegeri’.
Orice acțiune întreprinsă de EAC necesită aprobarea a trei dintre cei patru oficiali ai săi. Găsirea înlocuitorilor acestora ar putea dura însă luni, a scris USA Today.
Conform cotidianului, Casa Albă a apărat într-o declarație dreptul președintelui ‘de a demite persoane care nu sunt pe deplin aliniate cu misiunea esențială de a asigura securitatea alegerilor în America și de a se asigura că fiecare vot legal este numărat’.


