Regele Charles al III-lea și regina Camilla au fost primiți luni seară de președintele american Donald Trump și de soția sa, Melania, la Casa Albă, la începutul unei vizite de stat de patru zile, prima a cuplului regal în această țară, notează AFP și dpa.
Toți patru au pozat pe covorul roșu, regele și președintele schimbând câteva cuvinte, înainte de a intra în clădire pentru a lua ceaiul.
Regele Charles al III-lea, un pasionat de natură, regina Camilla și cuplul prezidențial au vizitat, de asemenea, stupii de la Casa Albă.
Doar fotojurnaliștii au putut surprinde aceste momente. Întreaga vizită a durat puțin peste o oră.
În diverse fotografii, cele două cupluri sunt văzute în jurul unei măsuțe de cafea pe care sunt așezate cești și produse de patiserie, apoi în grădini în fața unui exponat de borcane cu miere și lângă o machetă a viitoarei săli de bal a Casei Albe, un proiect drag lui Donald Trump.
O altă fotografie îi arată pe cei patru trecând pe lângă un tablou care îl înfățișează pe președintele american cu pumnul ridicat imediat după tentativa de asasinat care l-a vizat în vara anului 2025 în timpul unui miting din Pennsylvania (est).
Regele Charles și regina Camilla au plecat apoi spre Ambasada Regatului Unit pentru o petrecere în grădină.
La sosirea la aeroport, regina a purtat o broșă cu steagurile american și britanic, realizată din pietre prețioase, prinsă de o rochie albă împodobită cu broderie neagră. Broșa simbolizează misiunea diplomatică delicată a regelui Charles al III-lea, care are drept scop să destindă relațiile încordate dintre Londra și Washington.

Foto: Julia Demaree Nikhinson/REUTERS
Vizita de stat marcheză în mod simbolic cea de-a 250-a aniversare a independenței americane.
Vizita a fost menținută în pofida unei tentative de intruziune a unui atacator înarmat sâmbătă în timpul unui dineu de gală la care a participat președintele SUA.
Liderul republican, fascinat de fastul regal, este la fel de prompt în a-l lăuda pe monarh pe cât este prompt în a-l critica pe premierul britanic Keir Starmer.
‘Este un tip grozav’, a spus Donald Trump despre rege într-un interviu acordat duminică Fox News, ‘își reprezintă țara așa cum nimeni altcineva nu o poate face’.
Regele Charles al III-lea și-a exprimat ușurarea după ce sâmbătă, în timpul unui dineu anual al corespondenților de la Casa Albă, au fost trase focuri de armă, fără victime.
Un suspect a fost acuzat luni de tentativă de asasinat asupra lui Donald Trump.
Marți, cea mai protocolară zi a vizitei va începe cu o ceremonie militară de bun venit.
Donald Trump și regele Charles se vor întâlni în Biroul Oval, în timp ce soțiile lor vor participa la un eveniment consacrat educației și inteligenței artificiale.
În aceeași zi, monarhul britanic se va adresa Congresului SUA – primul astfel de discurs de la cel rostit de regina Elisabeta a II-a în 1991.
Conform unui extras furnizat de biroul de presă al regelui, se așteaptă ca acesta să evoce legăturile istorice care unesc cele două țări, care ‘au știut întotdeauna să găsească modalități de a fi împreună’.
În discursul său, monarhul britanic va sublinia faptul că apărarea idealurilor democratice este ‘esențială pentru libertate și egalitate’ în fața provocărilor internaționale.
Cele două cupluri vor participa marți seara la un dineu de gală în format restrâns, organizat într-o sală de recepție a Casei Albe.
Miercuri, regele și regina vor merge la New York unde vor vizita Memorialul atentatelor de la 11 septembrie.
Donald Trump, care are o simpatie personală evidentă față de regele Charles, îl critică neîncetat pe premierul Keir Starmer, în special în ceea ce privește rezervele acestuia cu privire la războiul din Iran, printre alte motive de dispută.
Toate acestea fără a ceda prea mult avantajul imprevizibilului președinte american, ceea ce nu ar face decât să alimenteze criticile deja considerabile din Regatul Unit la adresa acestei călătorii.
Un alt subiect sensibil al vizitei îl reprezintă dosarul Jeffrey Epstein și prietenia dintre fratele regelui, Andrew, și infractorul sexual, mort în închisoare.


