Monetăria americană a pus în vânzare miercuri monede aniversare de un dolar inscripționate cu chipul actualului președinte Donald Trump, cu ocazia împlinirii a 250 de ani de la independența SUA, relatează agenția EFE.
Instituția a anunțat pe rețelele de socializare că monedele sunt în prezent disponibile pentru colecționari, adăugând însă că astfel de monede sunt deja în circulație și le-a recomandat cetățenilor să-și verifice restul pentru a vedea dacă au vreuna.
Designul acestei monede aniversare de un dolar prezintă un portret serios al lui Trump, cuvântul ‘Libertate’, datele 1776-2026 și motto-ul național al SUA, ‘In God We Trust’ (În Dumnezeu avem încredere).
Monetăria SUA a pus în vânzare pachete de 25 de monede la prețul de 61 de dolari și pachete de 100 de monede la prețul de 154,50 de dolari.
Inițiativa face parte dintr-o serie de măsuri impulsionate de Casa Albă care îl plasează pe republicanul Trump în centrul celebrărilor la cea de-a 250-a aniversare a independenței SUA, o decizie criticată de opoziția democrată, care consideră că este astfel reflectată mentalitatea megalomanică a actualului președinte. Departamentul de Stat a început pe 8 august să emită pașapoarte aniversare cu imaginea lui Trump.


