Suceava: Două accidente rutiere în care sunt implicaţi 9 minori, petrecute la distanţă de câteva minute în judeţul Suceava. 7 dintre copii sunt răniţi – FOTO

Două accidente rutiere în care sunt implicaţi copii cu vârste cuprinse între 9 şi 17 ani s-au produs, duminică după amiază, la distanţă de doar câteva minute, pe raza judeţului Suceava. Primele date arată că 7 dintre cei 9 copii sunt răniţi.

Primul accident a avut loc pe şoseaua de centură a municipiului Rădăuţi, unde şoferul unui autoturism, care avea în maşină 5 copii, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a ieşit de pe carosabil, oprindu-se pe câmp. 3 dintre copii, cu vârste de 9, 10 şi 12 ani, au fost răniţi, fiind preluaţi de ambulanţe pentru a fi duşi la spital.

La scurt timp, un al doilea accident, în care a fost implicat un autoturism în care se aflau 4 adolescenţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani, a avut loc pe raza localităţii Voitinel.

Maşina în care se aflau cei 4 a intrat într-un cap de pod, în urma impactului adolescenţii fiind răniţi. Poliţia va stabili împrejurările în care au avut loc cele două accidente.

ISU Suceava
ISU Suceava

Compania aeriană românească Dan Air a început de duminică să opereze zboruri din Bucureşti spre Damasc. Este singura companie din Europa care asigură legătura cu capitala Siriei

El Al anulează zboruri către mai multe oraşe europene, Tokyo şi Moscova, până pe 23 iunie, din cauza conflictului Israel-Iran