Elevii cu cele mai bune rezultate la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat din județul Suceava au fost recompensați, sâmbătă, cu prilejul hramului Mănăstirii Putna.

Cei opt elevi au fost distinși cu Ordinul Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava conferit de Înalt Prea Sfințitul Părinte Calinic, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. De asemenea, reprezentanții bisericii le-au acordat elevilor și premii în bani.

‘Această premiere se desfășoară în fiecare an, cu sprijinul financiar al celor cinci protopopiate din eparhia noastră. Îi felicităm pe elevii care se vor înfățișa înaintea frățiilor voastre și ne rugăm lui Dumnezeu să le sporească înțelepciunea și să facă cinste în continuare Eparhiei noastre’, a spus părintele Ionuț Ispoescu, consilier pe probleme educaționale al Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.

Distincțiile au fost înmânate elevilor de Prea Sfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Elevele premiate sunt Marta Bălăceanu (media 9,95 la Evaluarea Națională), Alexandra Ioan (media 9,95 la Evaluarea Națională), Ariana Prelipcean (media 9,96 la Bacalaureat), Ioana Gabriela Busuioc (media 9,98 la Bacalaureat), Larisa Ioana Popescu (media 10 la Bacalaureat), Elisabeta Filimon (media 10 la Bacalaureat), Teodora Brumă (media 10 la Bacalaureat) și Elena Ioana Ilaș (media 10 la Bacalaureat).

