O femeie din localitatea Moldova – Sulița din județul Suceava a suferit arsuri pe aproximativ 10% din suprafața corpului, după ce a fost lovită de un fulger, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SJA), Dan Teodorovici.
Potrivit sursei citate, în momentul apelului la 112 făcut de un martor, femeia era inconștientă. Ulterior, aceasta și-a revenit, dar la sosirea echipajului de ambulanță era confuză.
La fața locului au fost trimise două echipaje de ambulanță, fiindu-i acordat primul ajutor femeii și apoi aceasta a fost preluată de un echipaj SAJ tip C de la Suceava.
‘Pacienta este transportată la UPU Suceava’, a precizat oficialul SJA.


