in

Suceava: Școli închise temporar în patru localități, după alerta cu drone

Suceava: Școli închise temporar în patru localități, după alerta cu drone

Autoritățile din Suceava au dispus, joi dimineață, închiderea școlilor din patru unități administrativ- teritoriale, după alerta de atac cu drone, au declarat, pentru AGERPRES, reprezentanții Instituției Prefectului Suceava.

Potrivit acestora, până la ora 10:00 unitățile școlare din zona Solca, Arbore, Botosana, Cacica au avut cursurile suspendate.

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, joi dimineața, o țintă aeriană care a pătruns în spațiul aerian național prin nordul județului Botoșani, a evoluat timp de aproximativ patru minute în spațiul aerian național, după care s-a prăbușit în apropierea localității Solca, județul Suceava, fără a produce victime sau pagube materiale.

Potrivit unui comunicat transmis de MApN, echipele de intervenție ale Ministerului Afacerilor Interne au ajuns la fața locului, au securizat perimetrul și au identificat o dronă de mici dimensiuni, fără incendiu la locul prăbușirii.

Citeşte şi:

* MApN: Dronă aeriană prăbușită în apropierea localității Solca din județul Suceava

* MApN: Dronă detectată când a pătruns în spațiul aerian național prin nordul județului Botoșani

* Botoșani: Mesaj RO-ALERT emis de autorități privind o posibilă incursiune de drone

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal: Selecționerul Gheorghe Hagi a anunțat un lot de 23 de jucători pentru meciul cu Suedia

Fotbal: Selecționerul Gheorghe Hagi a anunțat un lot de 23 de jucători pentru meciul cu Suedia

INS: Afacerile din comerțul cu autovehicule și motociclete au scăzut cu 2,4% în primele șapte luni ale anului

INS: Afacerile din comerțul cu autovehicule și motociclete au scăzut cu 2,4% în primele șapte luni ale anului