Autorităţile meteorologice din China au emis duminică o avertizare de ploi abundente pentru mai multe regiuni din sudul ţării, după ce cu o zi înainte au avertizat asupra riscului de inundaţii montane şi a posibilităţii evacuării populaţiei din zonele vulnerabile, inclusiv din Chongqing şi provincia Yunnan, relatează Reuters.
Banda de precipitaţii se întinde pe o distanţă de mii de kilometri, din provincia Yunnan, în sud-vestul Chinei, până în Delta fluviului Yangtze, pe coasta de est.
Din cauza ploilor puternice, autorităţile feroviare au suspendat circulaţia unor trenuri de pasageri pe magistrala Shanghai-Kunming, a relatat postul public CCTV.
În provincia Yunnan, mai multe obiective turistice, inclusiv spectaculosul defileu Tiger Leaping Gorge, au fost închise temporar după ploile abundente din acest sfârşit de săptămână.
Regiunea autonomă Guangxi, aflată încă în proces de refacere după efectele taifunului Maysak, produs la începutul acestei luni, se pregăteşte pentru un nou episod de precipitaţii care este aşteptat să dureze până marţi.
Autorităţile hidrologice din oraşul Baise, din Guangxi, au anunţat că nivelul unor râuri a crescut cu între unu şi trei metri în ultimele 24 de ore.
Între timp, operaţiunile de căutare continuă în municipiul Chongqing, unde o alunecare de teren provocată de ploile torenţiale a ucis opt persoane. Echipele de intervenţie încearcă în continuare să găsească 34 de persoane date dispărute.



