Suedia își trimite deținuții în celule de închisoare din Estonia

Începând cu luna iulie 2026, Suedia va putea trimite în închisoarea din orașul estonian Tartu bărbați de peste 18 ani care au fost condamnați pentru infracțiuni care variază de la crimă la infracțiuni sexuale. Acordul trebuie să fie aprobat de parlamentul ambelor țări, scrie Reuters.

„Întreaga închisoare va fi pusă la dispoziția Suediei. Sistemul penitenciar al Suediei (…) este supus unor presiuni enorme și, în această situație, are nevoie de un plan de extindere pentru a face față acestei situații”, a declarat ministrul Justiției, Gunnar Strommer.

Suedia va plăti 8.500 de euro pe lună pentru fiecare deținut. Valul de violențe ale bandelor criminale izbucnit în ultimii 10 ani a dus la înăsprirea legilor și a sentințelor în Suedia.

În mai, aproximativ 7.300 de deținuți erau încarcerați în 5.235 de celule – o rată de ocupare de 141%, conform cifrelor furnizate de Serviciul suedez pentru închisori și probațiune. Serviciul penitenciar estimează că 30 000 de persoane ar putea fi închise în Suedia în 10 ani.

Nu este pentru prima dată când un stat ia o măsură de acest tip. Belgia și Norvegia au închiriat locuri de detenție în Țările de Jos, iar Danemarca a încheiat un acord cu Kosovo, o decizie puternic criticată de experții danezi în domeniul drepturilor omului.

Consilierii municipali au aprobat două proiecte de hotărâre vizând reducerea riscului seismic şi sprijin pentru locatarii clădirilor în consolidare, din Capitală

România se confruntă cu întârzieri în procesul de desemnare a zonelor de accelerare pentru energie regenerabilă (analiză)