Summit al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europenie (ECR), la Cluj-Napoca: ”Suntem într-un moment decisiv. Cenzura reprezintă o ameninţare la adresa democraţiei!”

Peste 45 de lideri europeni şi americani – conservatori şi suveranişti – au participat, în perioada 26-28 martie, la Summitul Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), organizat, la Cluj-Napoca, de George Simion, în calitate de vicepreşedinte al formaţiunii.

În cadrul Summitului ECR desfăşurat la Cluj-Napoca, au fost discutate subiecte precum perspectivele economice şi culturale ale cooperării dintre UE şi SUA sau combaterea imigraţiei ilegale şi reducerea decalajului dintre Europa de Vest şi Europa de Est.

 
”Viziunea noastră este de a ţine împreună Europa şi America. Doar aşa vom reuşi, doar aşa vom fi puternici, susţinând alegerile libere şi democraţia. Cred că mesajele de până acum primite de la Washington au fost suficiente pentru toţi factorii de decizie din România, pentru a înţelege că este timpul să reluăm cursul constituţional şi să revenim la ordinea de drept, la democraţie şi alegeri libere”, a declarat George Simion.
 

Randy Yaloz, preşedintele Republicans Overseas din Franţa, a susţinut în cadrul dezbaterilor că Europa se află într-un moment decisiv, în care este testată forţa democratică, iar cenzura este o ameninţare la adresa democraţiei. Acesta a afirmat că se încearcă suprimarea libertăţii de exprimare şi subminarea alegerilor. 
 
Suveraniştii şi conservatorii au subliniat necesitatea unei noi viziuni, în contextul situaţiei geopolitice actuale, care să protejeze în acelaşi timp culturile, identităţile şi interesele statelor europene. 
 
Preşedintele AUR, George Simion, vicepreşedinte al Partidului ECR, a subliniat importanţa unei Europe unite în jurul valorilor suveranităţii şi ale cooperării transatlantice: ”Pe noi ne interesează cu adevărat viitorul continentului nostru, pe noi ne interesează viitorul Europei şi viitorul lumii libere. De aceea este important să fim uniţi. Viziunea noastră este de a ţine aproape Uniunea Europeană, Europa şi Statele Unite”. 
 
Printre participanţii la Summitul ECR s-au numărat preşedintele partidului ECR, Mateusz Morawiecki, co-preşedintele grupului ECR din Parlamentul European, Patryk Jaki, dar şi europarlamentari din Italia, Polonia, Franţa, Bulgaria, Luxemburg, Croaţia, Spania şi România. Ei şi-au exprimat susţinerea pentru candidatura lui George Simion la alegerile prezidenţiale din România.
 
”Polonia şi România ar trebui să colaboreze pentru securitatea şi dezvoltarea întregii Europe, iar cea mai bună garanţie a acestui lucru va fi preşedintele George Simion”, a scris Mateusz Morawiecki, preşedinte ECR şi fost premier al Poloniei, pe platforma X.
 
”Ceea ce s-a întâmplat în România în ultimele luni nu ne lasă altă opţiune: trebuie să susţinem candidatul care apără democraţia”, este mesajul transmis de europarlamentarul Fernand Kartheiser, lider al Partidului Alternativ Democrat Reformist (ADR) din Luxemburg şi fost ambasador al Luxemburgului în România.
 
”Îl susţin pe George Simion pentru funcţia de Preşedinte al României. Excluderea lui Călin Georgescu a fost un semn îngrijorător pentru integritatea democratică în Europa. George Simion oferă o viziune îndrăzneaţă şi principială, bazată pe suveranitate, credinţă şi adevăr”, a scris, pe Instagram, William Branson Donahue, preşedinte al College Republicans of America.

Nicolae Stanciu semnează cu Genoa: Căpitanul naționalei României va juca din vară în Serie A

Burduja: România, anul trecut, a marcat o premieră, a devenit numărul unu la producţia de gaz din Uniunea Europeană