in ,

Summit G7 găzduit de Franţa, la Evian, unde este aşteptat şi Donald Trump. Preşedintele american îşi va impune agenda şi starea de spirit

Summit G7 găzduit de Franţa, la Evian, unde este aşteptat şi Donald Trump. Preşedintele american îşi va impune agenda şi starea de spirit

Despre intenţiile lui Donald Trump pentru summitul G7 de la Evian (Franţa) nu se ştie aproape nimic, cu excepţia esenţialului: preşedintele american îşi va impune agenda şi starea de spirit, scrie AFP. Aceasta va depinde în mare parte de discuţiile privind un acord de pace cu Iranul, iar de aici vin veşti bune – duminică, de ziua sa, cu câteva ore înainte de a pleca spre Europa, şeful Casei Albe a anunţat că s-a ajuns la o înţelegere cu Teheranul, iar documentul va fi semnat vineri.

„Nu este posibil să-l «gestionăm» pe Trump aşa cum am făcut-o în timpul primului său mandat”, a explicat pentru AFP Liana Fix, cercetătoare asociată la Council on Foreign Relations, înaintea acestui summit care va reuni Franţa, Statele Unite, Germania, Canada, Italia, Japonia şi Regatul Unit.

Toate aceste ţări au fost ţinta sancţiunilor comerciale sau a intimidărilor diplomatice ale lui Donald Trump.

Cu excepţia prim-ministrului japonez Sanae Takaichi, pe care preşedintele american o apreciază foarte mult, liderii aşteptaţi pe malul lacului Lemania au fost toţi ţinta atacurilor, criticilor sau batjocorii miliardarului republican.

„SĂ NE PREGĂTIM PENTRU CE E MAI RĂU”

Nici impopularitatea crescândă a lui Donald Trump în Statele Unite, care i-ar putea costa pe republicani controlul asupra Congresului în noiembrie, nici anularea de către Curtea Supremă a taxelor vamale impuse în toate direcţiile nu ar urma să-l înduplece pe şeful Casei Albe.

Europenii, în special, au învăţat să „spere la ce e mai bun, pregătindu-se totuşi pentru ce e mai rău”, rezumă Liana Fix.

„Nu cred că vom vedea un preşedinte slăbit. Cred că va merge acolo şi va face ceea ce face întotdeauna, şi anume va încerca să impună cu forţa subiecte foarte complicate”, a declarat pentru AFP Jackson Janes, expert la German Marshall Fund of the United States.

Donald Trump „spune că nu-i plac aceste reuniuni multilaterale”, dar „nu suportă ca liderii din întreaga lume să se adune fără el”, a subliniat la rândul său Victor Cha, expert la Centrul de Studii Internaţionale şi Strategice (CSIS).

CINĂ CU MACRON

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a convins chiar să rămână miercuri, după summit, pentru o cină la Versailles, care ar trebui să satisfacă gustul miliardarului pentru decoruri fastuoase.

Această cină este o modalitate de a sărbători cea de-a 250-a aniversare a independenţei Statelor Unite într-un „loc emblematic al prieteniei franco-americane, unde a fost semnat în 1783 tratatul care consfinţea” această independenţă, potrivit Preşedinţiei franceze.

Franţa s-a străduit deja să-l aibă pe preşedintele american în cea mai bune dispoziţie, schimbând datele summitului pentru ca acesta să nu coincidă cu un turneu de MMA organizat duminică la Casa Albă, în ziua în care Donald Trump împlineşte 80 de ani.

CITEȘTE ȘI Trump a acceptat o cină somptuoasă cu Macron la Versailles după summitul G7 de săptămâna viitoare

Mai mulţi analişti subliniază că, dincolo de schimbările de dispoziţie imprevizibile ale preşedintelui american, subiectele de discuţie propuse de Paris se aliniază cu unele dintre interesele sale.

ORMUZ ŞI UCRAINA

Un oficial american de rang înalt a considerat „foarte inteligent” şi „pertinent” din partea Franţei să pună dezechilibrele comerciale pe ordinea de zi a summitului.

Preşedintele american, care a reproşat violent aliaţilor Statelor Unite că nu i-au dat o mână de ajutor în faţa Iranului, ar trebui să profite de vizita sa în Franţa pentru a invoca participarea unora dintre aceştia, în special a Franţei şi a Regatului Unit, la operaţiuni de deminare în strâmtoarea Ormuz.

De asemenea, la Evian se va întâlni cu liderii din Qatar, Emiratele Arabe Unite şi Egipt.

Deşi situaţia nu s-a schimbat radical de anul trecut în ceea ce priveşte relaţiile dintre liderul republican şi liderii ţărilor tradiţional aliate Statelor Unite, raportul de forţe s-a modificat oarecum în ceea ce priveşte Ucraina.

„În 2025, europenii erau resemnaţi să se încline în faţa lui Trump” pentru a încerca să păstreze sprijinul american pentru Kiev, dar „ne aflăm astăzi într-o dinamică diferită, în care Ucraina este mai puţin dependentă de Statele Unite”, arată Max Bergmann, expert la CSIS.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care ştie fără îndoială mai bine decât oricine că o întâlnire cu Donald Trump poate degenera uşor, va participa marţi la o reuniune de lucru cu liderii G7, în prezenţa preşedintelui american.

Un înalt oficial american nu a exclus posibilitatea ca cei doi lideri să aibă o scurtă întâlnire în marja acestei reuniuni, dar a precizat că nu este prevăzută nicio discuţie bilaterală formală.

HOTELUL ROYAL DIN EVIAN-LES-BAIN, GAZDA G7 PENTRU A DOUA OARĂ

Cu priveliştea sa superbă asupra lacului Léman şi atmosfera sa intimă, hotelul Royal din Evian-les-Bains găzduieşte începând de duminică, şi pentru a doua oară, pe liderii celor mai industrializate ţări într-un loc izolat ferit de agitaţia internaţională.

„Un spaţiu închis”, „uşor de securizat”, situat pe „axa lacului Léman”, cu o puternică tradiţie diplomatică: hotelul de cinci stele de la poalele Alpilor francezi, în sud-estul ţării, reuneşte ingredientele necesare pentru a asigura liniştea summitului G7, spune François Dussart, directorul general al complexului Evian Resort, din care face parte Royal.

De la fiasco-ul G8 de la Genova, din 2001, marcat de violenţe între militanţii anticapitalişti şi forţele de ordine, toate ediţiile acestor discuţii informale între liderii ţărilor bogate se desfăşoară departe de marile metropole.

Iar în 2003, Royal a reunit într-un mod fără precedent toate delegaţiile sub acelaşi acoperiş, un model menit să evite deplasările riscante, care a fost repetat de atunci fără întrerupere.

La etajul al cincilea, cel al apartamentelor cele mai spaţioase, dormeau „Bush la vest, Putin la est şi Chirac la mijloc”, îşi aminteşte, zâmbind, Roger Mercier, director general al Evian Resort la acea vreme.

Negocierile dintre lideri au avut loc într-o sală somptuoasă de 300 de metri pătraţi, inaugurată special pentru această ocazie, ale cărei ferestre mari oferă vedere spre lac.

„ORGANIZARE COMPLEXĂ”

În marja reuniunilor confidenţiale, „reuşeam să percepem afinităţile fiecăruia, să le înţelegem puţin mai bine caracterele”, mărturiseşte Roger Mercier: preşedintele rus Vladimir Putin se arată „glacial”, prim-ministrul canadian Jean Chrétien „cald”, iar şeful guvernului italian Silvio Berlusconi „jovial”.

Aceste „amintiri plăcute” trebuie puse în balanţă cu un an de pregătiri marcat de „presiune” şi „întâlniri interminabile”, relativizează el, precizând că operaţiunea a fost „neutră din punct de vedere financiar” pentru complex.

„Este un eveniment greu de organizat”, cu „destule constrângeri”, subliniază François Dussart, care preferă să se oprească asupra „mândriei” pe care i-a adus-o primirea lui Emmanuel Macron sau a lui Donald Trump.

Liderii din Germania, Marea Britanie, Italia, Canada şi Japonia vor fi, de asemenea, prezenţi, dar nu şi Rusia, exclusă din G8 în 2014 după invadarea Crimeei.

„Încrezător”, directorul hotelului doreşte să liniştească: „Echipele noastre sunt pregătite să organizeze acest tip de evenimente” şi au o vastă experienţă.

Încă din 1938, Hotelul Royal a găzduit conferinţa de la Evian, organizată pentru a veni în ajutorul refugiaţilor evrei germani şi austrieci.

DE CE EVIAN?

Deşi, în 1962, acordurile de la Evian, care au pus capăt războiului din Algeria, au fost semnate la un rival, Hotelul du Parc, Royal găzduieşte în fiecare an, de 30 de ani, întâlnirile franco-germane, menite să consolideze legăturile economice dintre cele două naţiuni.

Alegerea de a reveni la Évian-les-Bains pentru summitul G7 s-a făcut astfel în mod „consensual”, explică Preşedinţia franceză, oraşul dispunând de „infrastructuri adecvate, există atmosfera lacului Léman, iar Geneva, un oraş internaţional, nu este departe”.

Evian este „relativ uşor de securizat”, adaugă primarul de dreapta Josiane Lei, evocând un „perimetru natural” între „lac, graniţa elveţiană, munţi şi râu”.

De altfel, manifestanţii vor fi ţinuţi la distanţă, adunările fiind autorizate doar la Geneva. Aproape 20.000 de membri ai forţelor de ordine şi ai armatei vor fi mobilizaţi în Franţa şi Elveţia pentru a asigura securitatea zonei.

Cea mai mare parte a discuţiilor va avea loc în incinta complexului, dar echipa municipală joacă rolul de „facilitator”, punând la dispoziţie săli de sport, portul sau chiar Palatul Festivităţilor.

Primarul vede în acest eveniment o „oportunitate” de a promova oraşul şi de a dezvolta turismul. În ochii lumii, regretă ea, Evian este asociat cu apa minerală, dar nu neapărat cu un oraş în care „se pot petrece vacanţe”.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Comisia Europeană analizează efectele deciziei Anthropic de a restricţiona accesul la modelele sale de inteligenţă artificială

Comisia Europeană analizează efectele deciziei Anthropic de a restricţiona accesul la modelele sale de inteligenţă artificială

Preşedintele UEFA, criticat pentru că ar fi afirmat că extinderea Cupei Mondiale duce la meciuri neinteresante

Preşedintele UEFA, criticat pentru că ar fi afirmat că extinderea Cupei Mondiale duce la meciuri neinteresante