„Tocmai am ajuns la Paris pentru discuţii cruciale. Securitatea Europei este într-un moment de cotitură. Da, este vorba despre Ucraina, dar este vorba şi despre noi”, a postat pe X şefa executivului UE.
„Avem nevoie de o stare de spirit de urgenţă. Avem nevoie de un efort în apărarea noastră şi avem nevoie de ambele acum”, a adăugat ea.
Antonio Costa, preşedintele Consiliului European, urmează să participe şi el la summitul prezentat ca informal din capitala franceză. Este vorba despre începutul „procesului” în care UE şi statele membre „vor juca un rol central”, a estimat el pe X.
Pe lângă cei doi lideri ai Uniunii Europene, la această reuniune vor fi prezenţi preşedintele francez Emmanuel Macron, şefii de guvern din Germania, Regatul Unit, Italia, Polonia, Spania, Olanda şi Danemarca, precum şi secretarul general al NATO, Mark Rutte.
Prim-ministrul polonez Donald Tusk, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, a declarat şi el înainte de plecarea la summitul informal că va cere întărirea „imediată” a capacităţilor de apărare ale Europei, avertizând că acestea nu sunt la înălţimea celor ale Rusiei.
„Nu vom fi în măsură să ajutăm eficient Ucraina dacă nu vom lua imediat măsuri concrete privind propriile noastre capacităţi de apărare. Dacă Europa nu este în măsură să contracareze potenţialul militar al Rusiei, atunci trebuie să recuperăm această întârziere imediat”, a afirmat premierul polonez.
Mai târziu, el a apreciat într-un mesaj pe X că dacă europenii nu reuşesc să investească masiv în apărare de acum „vom fi obligaţi să cheltuim de zece ori mai mult dacă nu reuşim să evităm un război mai amplu”.