in ,

Summitul Inițiativei celor Trei Mări/Memorandumuri semnate – conectarea portului Constanța și aderarea României la Fondul de Infrastructură

Summitul Inițiativei celor Trei Mări/Memorandumuri semnate – conectarea portului Constanța și aderarea României la Fondul de Infrastructură

Dubrovnik – Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Două Memorandumuri de Înțelegere privind conectarea porturilor de la Constanța și Rijeka (Croația), respectiv aderarea României la Fondul pentru Infrastructură al Inițiativei celor Trei Mări (I3M) au fost semnate de reprezentanții României, marți, în marja Summitului I3M.

La ceremonie a fost prezent și președintele Nicușor Dan, alături de liderii din regiune care participă la această reuniune.

Memorandumul de Înțelegere între Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța și Autoritatea Portului Rijeka contribuie la consolidarea conectivității regionale și la întărirea rolului Portului Constanța ca hub strategic la Marea Neagră, facilitând integrarea sa în coridoarele europene de transport și accesul la piețele internaționale.

Memorandumul de Înțelegere semnat de către mai multe bănci naționale de dezvoltare din regiune vizează aderarea României la Fondul pentru Infrastructură al Inițiativei celor Trei Mări.

Nicușor Dan participă, marți și miercuri, la Summitul Inițiativei celor Trei Mări și la Forumul de Afaceri al I3M.

Inițiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă și informală, la nivel prezidențial, care reunește cele 12 state membre ale UE aflate între mările Adriatică, Baltică și Neagră (Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia). Grecia a devenit al 13-lea membru al Inițiativei în 2023, în urma Summitului de la București.

I3M are ca obiectiv creșterea convergenței și a coeziunii, în paralel cu reducerea decalajului de dezvoltare economică între diferite zone și state membre ale Uniunii Europene prin creșterea interconectivității în regiune, în domeniile energiei, transporturilor și celui digital. Principiile de bază ale Inițiativei celor Trei Mări sunt promovarea dezvoltării economice, creșterea coeziunii la nivel european și consolidarea legăturilor transatlantice.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Suceava: 10 tone de detergent contrafăcut, în valoare de 1,6 milioane de lei, ridicate la percheziții în cadrul operațiunii Jupiter

Suceava: 10 tone de detergent contrafăcut, în valoare de 1,6 milioane de lei, ridicate la percheziții în cadrul operațiunii Jupiter

Băncile din zona euro au înăsprit accesul la creditare, pe fondul efectelor războiului din Iran (BCE)

Băncile din zona euro au înăsprit accesul la creditare, pe fondul efectelor războiului din Iran (BCE)