„Sunt convins că nu a încercat niciodată să trişeze”: Nadal îl apără la rândul pe Sinner în privinţa dopajului

Spaniolul Rafael Nadal a declarat, într-un interviu pentru The Telegraph, că după părerea sa italianul Jannik Sinner, suspendat pentru dopaj, „nu a încercat niciodată să trişeze”.

„Până la urmă, dacă nu mă înşel, a fost declarat nevinovat”, a spus câştigătorul a 22 de trofee de Grand Slam în apărarea italianului, care a fost depistat pozitiv de două ori cu clostébol la Indian Wells în martie 2024. „În acest caz, nu este un lucru bun pentru tenis. Dar aceste lucruri se întâmplă uneori, se întâmplă accidente, iar eu aşa văd lucrurile, pentru că am încredere în Jannik. Sunt convins, din ceea ce ştiu despre Jannik, că nu a încercat niciodată să trişeze sau să obţină un avantaj faţă de alţii. Sunt sigur că Jannik este o persoană nevinovată şi morală”.

 „Pe de altă parte, nu vreau să pun la îndoială decizia. Există protocoale pe care le-am urmat cu toţii în carierele noastre. În acest caz, autorităţile au avut toate informaţiile, toate, nu doar informaţiile pe care le avem noi, care pot fi limitate şi adesea subiective. Cred în această decizie. Jannik a acceptat sancţiunea de trei luni, deci cazul este închis”, a adăugat el.

Aceste declaraţii le contrazic parţial pe cele ale Serenei Williams, care a declarat pentru Time Magazine: „Dacă aş fi făcut asta, aş fi fost suspendată 20 de ani. Să fim sinceri, aş fi fost exclusă din turneele de Grand Slam”.

„Dacă nu ne place modul în care funcţionează protocoalele, atunci, evident, persoanele implicate trebuie să lucreze pentru a le îmbunătăţi”, a concluzionat Nadal pe această temă. „Dar, în ceea ce mă priveşte, nu-mi place să vorbesc negativ despre sportul nostru. Aceste protocoale sunt cele cu care am fost cu toţii de acord şi pe care le-am semnat”. 

Suspendat trei luni în februarie, în urma unui acord încheiat cu Agenţia Mondială Antidoping (WADA), Jannik Sinner ar urma să revină în competiţie la Masters 1000 de la Roma, pe teren propriu, la începutul lunii mai. 

Cartea electronică de identitate va putea fi solicitată şi în Bucureşti, începând de joi

Sprijin pentru cei vulnerabili: Consiliul Județean Sălaj echipează centrele sociale cu fonduri de peste un milion de lei