Supercupa Italiei rămâne în Arabia Saudită, dar se va juca în decembrie

#image_title

“Datele pentru Supercupă sunt 18 şi 19 decembrie pentru semifinale şi 22 pentru finală. Nu ştim încă unde se vor juca aceste meciuri, fie la Riad, fie la Jeddah. Alegerea va fi făcută de saudiţi, aş fi mai degrabă în favoarea Jeddah, dar nu avem posibilitatea de a alege”, a explicat conducătorul Lega Serie A, Ezio Simonelli, după o adunare generală a organizaţiei.

Din 2023, la Supercupa Italiei iau parte patru echipe: campioana en titre, vicecampioana, câştigătoarea li finalista Cupei Italiei. Ediţia din 2025 le va opune deci pe Napoli, Inter Milano, Bologna şi AC Milan.

Ultima Supercupă, câştigată de AC Milan, după o finală cu marea sa rivală Inter Milano (3-2), a avut loc la începutul lunii ianuarie.

În altă ordine de idei, Simonelli a revenit asupra posibilităţii mutării unui meci din Campionatul Italiei, dintre AC Milan şi Como, în Australia, în februarie anul viitor.

“Noi am depus o cerere oficială către Federaţia italiană, UEFA şi FIFA, este un proces lung şi complex, dar nu am primit niciun semnal negativ până acum. Noi am avut această idee pentru că San Siro va fi închis pentru Jocurile Olimpice din 2026 (…) Avem obligaţia de a găsi un alt stadion şi încercăm să transformăm asta într-o oportunitate, prin promovarea campionatului nostru în străinătate”, a spus el, potrivit AGERPRES.

San Siro, stadionul unde Inter şi AC Milan îşi joacă meciurile de acasă, va găzdui ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano Cortina, pe 6 februarie 2026.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii: Sub nici o formă nu se vor închide spitale. Intenţia noastră este ca o parte din paturile de spitalizare continuă să fie transformate în paturi de spitalizare de zi

Alexandru Rogobete: Există în momentul de faţă în România multe secţii din anumite spitale care nu au pacienţi sau au trei pacienţi pe lună. Ori acele secţii nu se pot autoîntreţine