in ,

Superiahtul lui Putin, zărit lângă coasta daneză

Superiahtul lui Putin, zărit lângă coasta daneză

Iahtul de lux rusesc ‘Graceful’, despre care se spune că ar fi nava personală a președintelui rus Vladimir Putin, a apărut pe radar pentru prima dată în ultimii aproape patru ani, a relatat postul public de televiziune danez DR, citat marți de dpa.

Conform datelor furnizate de Marinetraffic.com, iahtul a navigat luni de-a lungul coastei de nord a Danemarcei.

De duminică dimineață, potrivit DR, iahtul atribuit președintelui rus, era însoțit de două nave de război rusești, precum și – alternativ- de nave ale marinei daneze și ale pazei de coastă germane.

‘Forțele armate monitorizează regulat navele, inclusiv vasele aparținând unor state străine, care tranzitează strâmtorile și apele teritoriale daneze, folosind mijloacele desemnate în acest scop’, au declarat forțele armate daneze pentru DR.

Dar către luni seara, Graceful nu mai transmitea niciun semnal privind poziționarea sa, conform Marinetraffic.com.

Până la apariția luni pe radar, iahtul își oprise emițătorul AIS, folosit pentru a-și transmite poziția, încă din august 2022 – la aproximativ șase luni de la începutul războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

INHGA: Cod galben de inundații pe râuri din 21 de județe, până miercuri la prânz

INHGA: Cod galben de inundații pe râuri din 21 de județe, până miercuri la prânz

Cameră/ A fost aprobată majorarea duratei măsurilor educative neprivative de libertate pentru minorii condamnați penal

Cameră/ A fost aprobată majorarea duratei măsurilor educative neprivative de libertate pentru minorii condamnați penal