in

Suporterii senegalezi condamnaţi pentru huliganism în timpul finalei Cupei Africii pe Naţiuni, graţiaţi de regele Mohammed al VI-lea al Marocului

Suporterii senegalezi condamnaţi pentru huliganism în timpul finalei Cupei Africii pe Naţiuni, graţiaţi de regele Mohammed al VI-lea al Marocului

Regele Mohammed al VI-lea al Marocului i-a graţiat pe suporterii senegalezi condamnaţi pentru huliganism în timpul finalei Cupei Africii pe Naţiuni de fotbal, pe care ţara sa a găzduit-o la începutul acestui an, a anunţat, sâmbătă, palatul regal, citat de Reuters.

Optsprezece fani senegalezi au fost condamnaţi în aprilie la pedepse de la trei luni la un an pentru acuzaţii legate de huliganism, deşi unii au ieşit deja din închisoare după ce şi-au ispăşit pedepsele.

Acuzaţiile au inclus violenţă împotriva forţelor de securitate, aruncarea cu obiecte, deteriorarea infrastructurii stadionului şi încercarea de a invada terenul după ce VAR a acordat o lovitură de pedeapsă Marocului.

Senegalul a plecat în semn de protest, dar s-a întors după 14 minute. Marocul a ratat lovitura de pedeapsă, iar Senegalul a câştigat finala cu 1-0.

În martie, la două luni după meciul de la Rabat, Marocul a fost declarat campion al Cupei Africii pe Naţiuni, iar Senegalul a fost deposedat de titlu, după ce apelul nord-africanilor asupra rezultatului a fost confirmat de Confederaţia Africană de Fotbal.

Senegalul a atacat această decizie la Curtea de Arbitraj Sportiv, cea mai înaltă instanţă din domeniul sportului.

Graţierea acordată de Maroc susţinătorilor senegalezi a fost decisă din “consideraţii umane” înainte de sărbătorile de Eid Al Adha şi “având în vedere relaţia fraternă de lungă durată” dintre cele două naţiuni, a precizat palatul într-un comunicat.

Senegalul a fost mult timp unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai Marocului în Africa.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Povestea „Casei Doru”, unde au fost prima dată trataţi copiii cu HIV/SIDA, din generaţia celor infectaţi în spitale. Prof. Simin-Aysel Florescu: Era o şcoală în toată regula pentru că majoritatea erau abandonaţi, nu îi mai primea nicio instituţie de stat

Alba: Un bărbat a murit după ce ar fi căzut de la etajul al patrulea al unui bloc din Cugir

Alba: Un bărbat a murit după ce ar fi căzut de la etajul al patrulea al unui bloc din Cugir