SURSE Curtea Constituțională a cerut documentele de la CSAT, în dosarul anulării alegerilor prezidențiale

Conform surselor noastre, judecătorii CCR au decis să pună pe pauză toată analiza privitoare la solicitarea de anulare a alegerilor, până în momentul în care vor primi toate documentele de la CSAT.

De asemenea, judecătorii Curții Constituționale au cerut documente de la Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se reuneşte joi, de la ora 14.00, pe agenda şedinţei aflându-se ”posibile riscuri la adresa securităţii naţionale generate de acţiunile unor actori cibernetici statali şi non-statali asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral”. Şedinţa este programată la trei ore după ce Curtea Constituţională se întruneşte (ora 11.00) pentru a decide asupra a două cereri de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale, depuse de doi competitori electorali, Cristian Terheş şi Sebastian Popescu.

”Pe ordinea de zi a Şedinţei Consiliului se află analiza unor posibile riscuri la adresa securităţii naţionale generate de acţiunile unor actori cibernetici statali şi non-statali asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral”, conform anunţului Administraţiei Prezidenţiale.

CCR are pe ordinea de zi a şedinţei de joi, de la ora 11.00, cererile de anulare a primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale depuse de Sebastian Constantin Popescu şi de Cristian Terheş, dar şi ”Confirmarea/validarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024”.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Luis Suarez şi-a prelungit contractul cu Inter Miami, echipă la care joacă şi Lionel Messi

U-BT, în fața ultimului meci din turul fazei grupelor în EuroCup. Silvășan: Ne dorim mult o victorie