SURSE Haos total la USR, după decizia instanței care îi dă dreptate Elenei Lasconi: Au convocat din nou ședință

Având această decizie a instanței, liderii USR s-au reunit din nou în Biroul Național și au decis convocarea Comitetului Politic pentru data de 5 mai.

Reuniunea celor de la USR va veni a doua zi după primul tur al alegerilor prezidențiale, acolo unde ei se așteaptă ca Elena Lasconi să nu ajungă, iar atunci partidul va fi liber să-și aleagă pe cine va susține în turul doi.

Conform surselor noastre, la USR starea de nervozitate este una crescută, iar  noii lideri ai partidului acceptă cu greu decizia instanței.

Elena Lasconi a solicitat Curții de Apel București să constate că doar Congresul USR are autoritatea de a schimba sau revoca președintele partidului și că deciziile politice și legale ale USR pot fi asumate doar de către președintele ales. În urma hotărârii Curții de Apel București, Lasconi rămâne președintele USR și candidata partidului, cu acces la fondurile de campanie.

  • Solutia pe scurt: Respinge excepţia netimbrării, invocată de pârâtul USR, ca neîntemeiată. Respinge excepţia necompeten?ei generale, invocată de pârâtul USR şi de Ministerul Public, ca neîntemeiată. Respinge excepţia necompeten?ei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, invocată de pârâtul USR şi de Ministerul Public, ca neîntemeiată. Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile, invocată de pârâtul USR, ca neîntemeiată. Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neparcurgerea procedurii interne, invocată de pârâtul USR, ca neîntemeiată. Admite în parte contestaţia. Anulează Deciziile nr. 124/09.04.2025, 125/11.04.2025 şi 127/14.04.2025. Respinge cererea de anulare a Deciziei nr. 126/11.04.2025, ca neîntemeiată. Respinge cererea de intervenţie accesorie, ca neîntemeiată. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Bucure?ti, sub sancţiunea nulităţii. Hotărârea se comunică de îndată Autorităţii Electorale Permanente. Pronunţată azi, 17.04.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Trei eliminați și niciun gol: Metaloglobus – FC Voluntari, 0-0 în play-off-ul Ligii 2

Ordinul lui Putin a expirat – Rusia amenință din nou infrastructura energetică a Ucrainei