SURSE Un judecător CCR refuză să semneze motivarea în cazul Dianei Șoșoacă: Decizia este în aer (Presă)

Conform surselor menționate, Attila Varga este raportor la această motivare, însă raportul a fost scris de către Marian Enache, președintele Curții Constituționale.

Din acest motiv, dar și ținând cont de scandalul public care s-a declanșat ca urmare a deciziei CCR, Attila Varga ar refuza să semneze și a plecat din București.

În acest moment, motivarea CCR este în aer, asta pentru că decizia a fost adoptată cu o majoritate la limită: 5 la 2, ceea ce înseamnă că în absența lui Attila Varga nu mai există această majoritate.

– Marian Enache, președintele CCR, numit la Curte în 2016, de Senat. A fost, printre altele, avocat, consilier prezidențial, ambasador al României în Republica Moldova, deputat PSD, doctor în drept constituțional la Universitatea București din 1997;

– Attila Varga, numit la CCR în 2016 de Camera Deputaților. Doctor în Drept constituțional din 2006, cadru didactic universitar, fost deputat UDMR;

– Cristian Deliorga, numit la CCR se Senat, în 2019. Fost judecător la curtea de Apel Constanța, fost membru al CSM

– Gheorghe Stan, numit la CCR de Camera Deputaților în 2019. Fost procuror la Parchetul General, fost inspector-șef adjunct al Inspecției Judiciare, fost procuror-șef al Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție;

– Dimitrie-Bogdan Licu, numit la CCR de Camera Deputaților în 2022. Fost procuror, fost prim-adjunct al procurorului general al României, fost membru CSM.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Un fost ministru al Justiției de la PSD a răbufit în scandalul Șoșoacă-CCR: ‘Ce treabă are Ciolacu?’

Mutare bombă: Alin Nica, fostul președinte al PNL Timiș, a trecut în echipa lui Mircea Geoană