in ,

Taifunul Bavi a lovit China, înainte de a fi reclasificat ca furtună tropicală

Taifunul Bavi a lovit China, înainte de a fi reclasificat ca furtună tropicală

Taifunul Bavi a atins uscatul sâmbătă seara în estul Chinei, cu vânturi de până la 145 km/h, năpustindu-se asupra litoralului după evacuarea a aproape 2 milioane de persoane, înainte de a fi reclasificat duminică dimineaţă ca furtună tropicală pe măsură ce avansa spre interiorul ţării, relatează AFP.

Bavi, care a lovit anterior nordul Taiwanului şi insulele izolate din sudul Japoniei, a ajuns sâmbătă, în jurul orei 23:20, ora locală (15:20 GMT), în provincia Zhejiang, potrivit observatorului meteorologic provincial.

Duminică, în jurul orei 5:00, ora locală (sâmbătă 21:00 GMT), „intensitatea sa a scăzut, transformând taifunul într-o furtună tropicală puternică”, al cărei centru se afla acum în apropierea marelui centru comercial Yiwu (Zhejiang), cu vânturi de forţa 11 (108 km/h), a precizat ulterior agenţia meteorologică chineză.

În timpul nopţii, taifunul a lovit mai întâi oraşul de coastă Yuhuan, apoi s-a îndepărtat şi a lovit, 20 de minute mai târziu, oraşul Yueqing.

Această din urmă localitate „a fost lovită de vânturi puternice şi ploi torenţiale, care au provocat inundaţii rapide şi smulgerea copacilor de pe marginea drumurilor”, relatează un jurnalist al postului public de televiziune CCTV, precizând că, după trecerea taifunului, „ploaia a continuat fără încetare, litoralul fiind măturat de ploi torenţiale”.

Autorităţile provinciale au emis avertismente cu privire la ploile torenţiale şi la riscul de inundaţii bruşte, de creşteri ale nivelului apelor şi de întreruperea căilor de comunicaţie. Mass-media nu a menţionat, deocamdată, pagube materiale sau victime.

Bavi ar trebui să se deplaseze acum spre nord-vest, „slăbind treptat” pe măsură ce avansează spre interior, înainte de a ajunge marţi în Marea Galbenă, „transformându-se treptat într-un ciclon extratropical”, a precizat agenţia meteorologică.

Regiunile traversate (provinciile Zhejiang, Fujian, Anhui şi Jiangsu) ar urma să se confrunte până luni dimineaţă cu „ploi torenţiale”, notează aceasta.

În anticiparea acestor precipitaţii abundente, peste 1,7 milioane de persoane au fost evacuate din precauţie în provincia Zhejiang, potrivit unui post de ştiri de stat.

Şcoala, activitatea profesională, transporturile şi activităţile în aer liber au fost suspendate. Peste 400 de zboruri şi zeci de legături feroviare au fost anulate încă de sâmbătă în această provincie.

Locuitorii din regiunile de coastă s-au pregătit întărind obloanele metalice ale magazinelor cu lemn şi lipind bandă adezivă pe ferestre, potrivit unui reportaj al CCTV.

Peste 130.000 de persoane au fost, de asemenea, evacuate în provincia vecină Fujian, precum şi 34.000 în zonele de coastă şi cu risc ridicat din Shanghai, potrivit mass-mediei oficiale locale.

Mai la nord, ploile torenţiale au determinat deja autorităţile din Beijing să evacueze peste 100.000 de persoane, potrivit guvernului capitalei, unde debitul de evacuare al barajului Miyun a fost mărit pentru a face faţă unei potenţiale inundaţii.

Fenomenele meteorologice extreme au provocat deja ravagii în sudul şi centrul Chinei în această săptămână: furtunile au dus la moartea a cel puţin 39 de persoane şi au provocat revărsarea a zeci de râuri, precum şi distrugerea unui baraj.

Sâmbătă, Bavi a adus precipitaţii abundente şi vânturi puternice în Taiwan. Peste 14.000 de persoane şi-au părăsit locuinţele, iar numeroase magazine şi-au închis porţile. Sute de zboruri au fost anulate, iar peste 170.000 de gospodării au rămas fără curent electric pe insulă.

După ce a lovit Guam şi Insulele Mariane de Nord luni sub forma unui super-taifun, Bavi a fost retrogradat la rangul de taifun.

Sâmbătă, vânturile sale susţinute au încetinit la 137 km/h, cu rafale de aproximativ 173 km/h, a precizat Administraţia Centrală de Meteorologie din Taiwan (CWA), subliniind că furtuna îşi pierdea din intensitate — prevăzând totodată „ploaie extrem de torenţială” în nord.

Încălzirea oceanelor favorizează intensificarea furtunilor tropicale şi creşte umiditatea, care se poate transforma în ploi abundente.

Oceanele tocmai au înregistrat cea mai caldă lună iunie observată vreodată, sub efectul combinat al fenomenului El Niño şi al schimbărilor climatice, potrivit observatorului european Copernicus Marine.

În Filipine, bilanţul alunecărilor de teren şi al altor incidente provocate de ploile torenţiale a crescut de la 15 la 18 morţi, majoritatea pe insula Mindanao.

Aproape 11.000 de persoane şi-au părăsit locuinţele, iar zeci de porturi sunt încă închise în acest arhipelag.

În Japonia, peste 18.000 de gospodării şi instalaţii au rămas fără curent electric pe insula Okinawa, situată în sudul ţării, iar zeci de zboruri au fost anulate.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Directorul general al Eni avertizează că piaţa petrolului ar putea depăşi intervalul actual al preţurilor până la începutul lui 2027

Directorul general al Eni avertizează că piaţa petrolului ar putea depăşi intervalul actual al preţurilor până la începutul lui 2027

Mai multe regiuni ale ţării se vor afla duminică sub cod galben de instabilitate atmosferică – Meteorologii anunţă averse torenţiale, descărcări electrice, rafale de vânt şi grindină

Mai multe regiuni ale ţării se vor afla duminică sub cod galben de instabilitate atmosferică – Meteorologii anunţă averse torenţiale, descărcări electrice, rafale de vânt şi grindină