Partidele de opoziție taiwaneze au anunțat vineri că s-au pus de acord pentru a crește la aproape 25 de miliarde de dolari bugetul destinat achiziției de arme americane, relatează AFP.
Parlamentarii taiwanezi s-au înfruntat timp de luni de zile în privința sumei care trebuie consacrate consolidării capacităților de apărare pentru a contracara amenințarea crescândă a Chinei.
Beijingul consideră insula parte integrantă a teritoriului său și nu a exclus recurgerea la forță pentru a încheia ”reunificarea”.
Principalul partid de opoziție, Kuomintang (KMT), care militează pentru o apropiere de China, și Partidul popular taiwanez (TPP), au anunțat că vor susține achizițiile de arme americane în valoare de 25 de miliarde de dolari (21,30 miliarde de euro).
Președintele Lai Ching-te propusese consacrarea a aproape 40 de miliarde de dolari acestor achiziții, iar opoziția, majoritară în parlament, s-a opus.
Aceste fonduri speciale ar fi folosite pe o perioadă de opt ani și s-ar adăuga la cheltuielile de apărare obișnuite prevăzute în bugetul anual al guvernului.
Aceste luni de înfruntări în jurul bugetului apărării au divizat profund KMT și președinta sa, Cheng Li-wun, a fost criticată pentru poziția sa considerată prea pro-chineză. Ea dorea ca 12,10 miliarde să fie consacrate achiziției de arme americane, cu posibilitatea unor achiziții suplimentare.
După ce guvernul insulei de 24 de milioane de locuitori a suferit presiuni din partea SUA pentru a crește capacitățile de apărare, parlamentari de rang înalt ai KMT au cerut un buget mult crescut față de cel propus inițial.
Președintele taiwanez Lai Ching-te, care s-a angajat să ridice la 5% din PIB bugetului apărării până în 2030, a propus în noiembrie 2025 cheltuieli militare suplimentare de 39 de miliarde de dolari pentru achiziția de arme esențiale, între care arme americane.
Însă proiectul a fost blocat de opoziție în parlament.
Parlamentul, care s-ar putea pronunța asupra acestei propuneri încă de vineri, a dat anterior undă verde guvernului să semneze acorduri cu SUA privind patru contracte de armament, deși finanțarea pentru aceste achiziții nu fusese încă aprobată.


