Tănase (BVB): Trebuie să căpătăm această cultură a investiţiei la Bursă

Românii ar trebui să capete cultura investiţiei la Bursă, a declarat, miercuri, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Adrian Tănase, el menţionând, însă, că sunt persoane care au şi economisiri şi educaţie financiară, dar nu şi un comportament financiar corect.

„Avem oameni care vin la evenimente la Bursă, care au 60 de ani, 70 de ani şi au descoperit Bursa de Valori Bucureşti şi vor să facă portofolii de acţiuni. Este incredibil. Ce vedem este că bani sunt şi am văzut că Fidelis este un produs foarte bun în piaţă, foarte mulţi bani au intrat acolo. Este un produs foarte uşor de înţeles. Eu îl promovez foarte uşor, imediat, Toţi prietenii mei au Fidelis şi au foarte mulţi bani în Fidelis. Le place, yield (randament -n.r.), siguranţă, nu ştiu ce, dar în momentul în care bagă într-o acţiune mă sună zilnic sau de ori de câte ori scade. Ce s-a întâmplat? Eu habar n-am. Şi îi sfătuiesc: te rog frumos să dezinvesteşti. Mă sună şi soţia câteodată. Deci ăsta este comportamentul nostru financiar. Trebuie să căpătăm această cultură a investiţiei la Bursă, să fim conştienţi, şi de-aia îmi place foarte mult să discut acest subiect mai ales cu tinerii, trebuie să învăţaţi să faceţi corect gestiunea banilor voştri, să învăţaţi să vă luaţi riscuri de-acum”, a spus Adrian Tănase, cu ocazia lansării rezultatelor cercetării „Comportamentul de economisire şi investiţie în rândul populaţiei din România în context European”.

El a afirmat că participarea românilor la piaţa de capital este una scăzută, deşi există economisire şi cunoştinţe de economie.

„Pe mine mă interesează clasa asta care are educaţie financiară şi totuşi n-are un comportament financiar corect. Pe ăştia aş vrea să-i adresez. Şi am văzut studiul şi mesajele sunt, din punctul meu de vedere, incorecte: începe cu obligaţiuni. Este incorect să începi cu obligaţiuni, trebuie să începi cu acţiuni când investeşti. Trebuie să începi cu portofolii, diversitate, pe termen lung. Suntem departe de a avea un comportament financiar corect şi asta regăsesc de foarte multe ori în jurul meu. Prieteni care mă întreabă: în ce să investesc? Eu nu ştiu ce să le zic, în ce să investească. Le zic bagă într-un portofoliu diversificat. Acesta este proposition (propunere – n.r.) pe care îl am eu, pe termen lung. Fac acest gest, îl fac cumva chinuit şi după aia, în fiecare zi mă întreabă de ce scade sau de ce creşte. Un om educat care ştie exact ce înseamnă. Deci nu există această cultură, nu avem această cultură a pieţei de capital. Nu ştim cum se comportă piaţa de capital. Nu o avem şi trebuie să o căpătăm. Şi mai ales tinerii trebuie să o capete pentru că e foarte important pentru ei. Aş vrea să nu realizaţi la 45 de ani sau la 50 de ani că a trecut timpul pe lângă voi încercând să faceţi alte chestii. De ce nu avem un comportament financiar corect. De ce nu avem această cultură financiară corectă. Pentru că nu prea ne place investiţia pe termen lung”, a declarat Adrian Tănase.

Raiffeisen Bank România şi Facultatea de Finanţe, Asigurări Bănci şi Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti au prezentat miercuri rezultatele unui proiect de cercetare privind comportamentul de economisire şi investiţii în rândul populaţiei din România, cu accent pe situaţia actuală la nivel naţional, comparativ cu alte ţări din UE.

Conform unui comunicat de presă, în materie de economisire, românii preferă depozitele bancare, însă nivelul de participare la piaţa de capital este redus, România având cel mai mic nivel al alfabetizării financiare din UE. AGERPRES/(AS – autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Stoiciu: ANA se desfiinţează; în locul ei se va înfiinţa ANCPDDA, o agenţie în subordinea Prim-Ministrului

Terheş: Noi discutăm de doi ani şi jumătate de construirea unui pol suveran naţionalist. La cum arată şi astăzi sondajele, depăşeam 35%