Președintele Curții Constituționale a României, Simina Tănăsescu, a declarat marți că independența justiției, respectarea Constituției și protecția efectivă a drepturilor omului nu sunt doar principii teoretice, ci condiții esențiale pentru menținerea păcii sociale.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, președintele CCR a primit vizita de lucru a delegației Curții Europene a Drepturilor Omului, condusă de președintele Mattias Guyomar.
În mesajul de întâmpinare, Simina Tănăsescu a subliniat că vizita se înscrie în spiritul dialogului judiciar european, bazat pe respect reciproc, încredere instituțională și respectarea valorilor comune ale democrației constituționale și statului de drept.
‘Curtea Europeană a Drepturilor Omului reprezintă, pentru toate statele membre ale Consiliului Europei, nu doar o jurisdicție de referință, ci și o conștiință juridică europeană, al cărei rol în consolidarea culturii drepturilor fundamentale rămâne esențial. În acest context, dialogul dintre Curtea de la Strasbourg și curțile constituționale naționale capătă o semnificație aparte, mai ales într-o perioadă în care democrațiile europene sunt chemate să răspundă unor provocări complexe și adesea fără precedent’, a susținut președintele Curții Constituționale, citat în comunicat.
Simina Tănăsescu a evidențiat că Protocolul numărul 16 exprimă poate una dintre cele mai rafinate forme ale dialogului judiciar contemporan: aceea a cooperării întemeiate nu pe ierarhie, ci pe convergență de principii și responsabilități comune.
‘El oferă jurisdicțiilor supreme și constituționale posibilitatea unui schimb juridic anticipativ și constructiv cu Curtea de la Strasbourg, consolidând astfel coerența protecției drepturilor fundamentale în spațiul european. În egală măsură, reflecția asupra democrației constituționale și a statului de drept ne obligă să reafirmăm faptul că independența justiției, respectarea Constituției și protecția efectivă a drepturilor omului nu reprezintă simple idealuri teoretice, ci condiții indispensabile ale păcii sociale și ale încrederii cetățenilor în instituțiile democratice’, a afirmat Tănăsescu.
La rândul său, președintele Curții Europene a Drepturilor Omului, Mattias Guyomar, a vorbit despre rolul Curții ca instanță europeană de referință în protecția drepturilor omului și locul esențial ocupat de judecătorul constituțional național în sistemul general al Convenției europene a drepturilor omului.
‘Această ordine publică europeană nu se opune identităților constituționale naționale: le cuprinde, extragându-și substanța din tradițiile politice și juridice ale statelor membre. Tocmai acest fundament comun permite Curții să promoveze dezvoltarea unui ius commune european în materie de drepturi fundamentale.(…) Fără statul de drept, nu există democrație. Democrația este singurul model politic preconizat de Convenție și, prin extensie, singurul compatibil cu aceasta’, a punctat președintele CEDO, citat de asemenea în comunicat.
Mattias Guyomar a arătat că, prin protejarea drepturilor și libertăților individuale, judecătorii contribuie la vitalitatea democrațiilor europene.
‘Posibilitatea introdusă de Protocolul nr. 16 (‘Protocolul de dialog’) de a depune cereri de avize consultative cu privire la chestiuni de principiu referitoare la interpretarea sau aplicarea drepturilor și libertăților definite de Convenție sau de protocoalele sale deschide noi căi pentru un dialog formalizat. Unul dintre principalele obiective ale competenței consultative a Curții în temeiul Protocolului nr. 16 este de a consolida interacțiunea dintre Curte și autoritățile naționale și implementarea Convenției la nivel național, în conformitate cu principiul subsidiarității’, a mai menționat președintele CEDO.
Conform comunicatului, tema discuțiilor a fost Protocolul 16 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, democrația constituțională și statul de drept.
‘În cadrul întâlnirii de lucru, au susținut prezentări domnul judecător Asztalos Csaba Ferenc și domnul judecător Sebastian Rădulețu. Prezentările au fost urmate de discuții libere și constructive, întrevederea constituind nu doar un schimb valoros de idei și experiențe, ci și o nouă expresie a prieteniei instituționale care unește Curtea Constituțională a României și Curtea Europeană a Drepturilor Omului’, precizează CCR.
La întâlnire au mai participat, din partea Curții Constituționale a României, judecătorii Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Mihaela Ciochină, Dimitrie-Bogdan Licu, Laura-Iuliana Scântei, Csaba Ferenc Asztalos, Mihai Busuioc, Dacian Cosmin Dragoș, precum și Karoly Benke, prim-magistrat-asistent, și Cristina Titirișcă, magistrat-asistent, director al Cancelariei președintelui, iar din partea Curții Europene a Drepturilor Omului Sebastian Rădulețu, judecătorul din partea României, Abel Campos, grefier adjunct al Curții, și Rachael Kondak, director de cabinet.


