in ,

Târgovişte: Un acoperiş smuls de vânt a căzut peste o persoană, în timpul furtunii/ Victima, scoasă de pompieri conştientă şi dusă la spital

Târgovişte: Un acoperiş smuls de vânt a căzut peste o persoană, în timpul furtunii/ Victima, scoasă de pompieri conştientă şi dusă la spital

O persoană a ajuns la spital, luni după-amiază, după ce acoperişul unui bloc din Târgovişte a fost smuls de vântul puternic şi aruncat pe şosea, peste victimă. Pompierii intervin pentru îndepărtarea altor bucăţi de acoperişuri luate de vânt şi a unor copaci doborâţi, la Târgovişte şi Răzvad. Cele două localităţi s-au aflat sub Cod roşu de vijelie.

Potrivit ISU Dâmboviţa, în urma furtunii de luni după-amiază, echipajele instituţiei intervin pentru degajarea unor copaci, stâlpi şi elemente de acoperiş desprinse, precum şi salvarea unei persoane surprinse de elemente ale unui acoperiş căzut.

Astfel, în municipiul Târgovişte, pe strada Independenţei, din cauza vântului puternic, un acoperiş al unui bloc de locuinţe s-a prăbuşit pe carosabil, o persoană fiind surprinsă sub acesta.

”Victima a fost extrasă în stare de conştienţă şi evaluată medical la locul intervenţiei. Ulterior, aceasta a fost transportată la spital, conştientă”, a precizat ISU.

Alte intervenţii vizează degajarea unor elemente de acoperiş desprinse în municipiul Târgovişte, strada Unirii, a unor copaci căzuţi în municipiul Târgovişte, strada Vasile Voiculescu, strada Vlad Ţepeş, Calea Câmpulung, degajarea unui stâlp şi a unor copaci în municipiul Târgovişte, Calea Ploieşti, degajarea unor stâlpi şi copaci în localitatea Răzvad, strada Gura Văii.

Municipiul Târgovişte şi comuna Răzvad s-au aflat, luni după-amiază, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelii.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Rusia ar putea ataca NATO la un an după sfârşitul Războiului din Ucraina, avertizează Guvernul olandez în raportul anual al strategiei apărării. Pentru a contracara această ameninţare, Haga şi-a dat obiectivul să dispună în cinci ani de jumătate din capac

Mercato: Manchester City a confirmat – Enzo Maresca este noul antrenor al „cetăţenilor”

Mercato: Manchester City a confirmat – Enzo Maresca este noul antrenor al „cetăţenilor”