Țările donatoare au promis o alimentare record de 100 de miliarde de dolari pe trei ani a fondului Băncii Mondiale pentru cele mai sărace națiuni, potrivit Reuters.
Reprezentanții Băncii Mondiale au făcut anunțul vineri dimineața, la Seul, în timpul unei conferințe a Asociației Internaționale de Dezvoltare, care oferă granturi și împrumuturi cu dobândă foarte scăzută pentru 78 de țări sărace.
Suma depășește donația anterioară de 93 de miliarde de dolari anunțată în decembrie 2021. Țările bogate vor contribui cu aproximativ 24 de miliarde de dolari în mod direct direct, iar restul sumei va fi obținut până la jumătatea anului 2028 prin emiterea de obligațiuni și prin utilizarea altor pârghii financiare.
Țări precum Norvegia, Marea Britanie, Coreea de Sud, Spania și SUA au acceptat să-și majoreze contribuția. Deși a fost consemnat un record, organizatorii nu și-au atins ținta de 120 de miliarde de dolari.