Poliţiştii, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, au pus în executare patru mandate de percheziţie domiciliară în oraşul Murgeni, transmite Agerpres.
Din cercetări a reieşit că, în perioada 2024 – 2025, bărbaţii ar fi încheiat cu mai multe persoane convenţii verbale de împrumut cu dobândă, fără a fi autorizate în acest sens, urmând ca după anumite intervale de timp persoanele împrumutate să le restituie sumele cu dobândă de peste 100%, în unele cazuri chiar 1.000%.
Totodată, persoanele cercetate ar fi constrâns persoanele împrumutate, prin ameninţări cu acte de violenţă, să restituie sumele de bani împrumutate şi dobânzile aferente.
În cauză, au fost efectuate activităţi speciale de investigare, iar în data de 27 martie a fost organizată o prindere în flagrant delict, într-un complex comercial, din municipiul Bârlad.
În urma percheziţiilor domiciliare efectuate au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, sume de bani, bijuterii, arme albe, medii de stocare şi alte înscrisuri care fac obiectul cauzei.
”În urma administrării probatoriului, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Vaslui au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, faţă de doi bărbaţi din Murgeni. Ulterior, aceştia au fost prezentaţi Judecătoriei Bârlad, la propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, care a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile”, precizează un comunicat de presă transmis de IPJ Vaslui.
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Vaslui continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a tuturor persoanelor cercetate.