Flavio Bolsonaro, candidat conservator la președinția Braziliei, a anunțat marți că dorește să participe la o audiere în Statele Unite privind amenințarea cu o suprataxă vamală lansată de Washington, declarând că vrea să își apere țara în locul președintelui în exercițiu, Luiz Inacio Lula da Silva, notează AFP.
Fiul cel mare al fostului președinte de extremă dreapta Jair Bolsonaro, acest senator de 45 de ans a depus o cerere pentru a participa la o audiere publică prevăzută pentru 6 iulie organizată de biroul Reprezentantului Statelor Unite pentru Comerț (USTR), conform unui document oficial consultat de AFP.
Acest organism a propus la începutul lunii iunie impunerea unei suprataxe de 25% pe anumite produse braziliene exportate în Statele Unite, după ce a deschis o anchetă în iulie 2025 pentru ‘practici comerciale neloiale’.
‘M-am înscris la această audiere publică pentru a reprezenta interesele țării noastre’, a declarat marți Flavio Bolsonaro într-o înregistrare video publicată pe rețelele sociale.
Problema taxelor vamale americane a devenit un subiect major în dezbaterea electorală braziliană din ultimele luni, în vederea scrutinului din octombrie.
Luna trecută, cei doi principali candidați, Lula da Silva și Flavio Bolsonaro, au fost primiți la Casa Albă de președintele american Donald Trump la doar câteva săptămâni distanță.
La scurt timp după vizita senatorului, Washingtonul a clasificat drept grupări teroriste cele două principale facțiuni criminale din Brazilia, iar USTR a propus noua suprataxă vamală care face obiectul audierii publice, două măsuri criticate vehement de președintele brazilian de stânga.
În 2025, Washingtonul a impus deja o suprataxă punitivă pe numeroase produse braziliene, invocând o ‘vânătoare de vrăjitoare’ împotriva lui Jair Bolsonaro. Acesta din urmă ispășește în prezent la domiciliu o pedeapsă cu închisoarea pentru tentativă de lovitură de stat.
Anul trecut, Lula da Silva a criticat această suprataxă impunându-se ca apărător al suveranității Braziliei și a obținut o creștere a popularității în sondaje.
Marți, Flavio Bolsonaro a afirmat, dimpotrivă, că guvernul ‘stă cu mâinile în sân’, deoarece ‘suprataxa este pilonul falsului discurs al lui Lula de apărare a suveranității în plin an electoral’.
În cererea sa de a participa la audierea din 6 iulie, senatorul a indicat că va ‘depune mărturie împotriva propunerii (americane) și în favoarea unei soluții negociate’, considerând că suprataxa ar putea ‘produce efectul invers celui declarat’.


