Plafonul pentru mijloace fixe creşte, începând cu anul fiscal 2026, de la 2.500 lei la 5.000 lei, în scopul recuperării prin amortizare. Măsura este prevăzută în OUG nr. 8/2026 şi publicată în Monitorul Oficial, transmite Ministerul Culturii.
Ministerul Culturii a urmărit alinierea acestei reglementări la realităţile cu care se confruntă sectorul public şi a semnalat ministerului iniţiator necesitatea aplicabilităţii sale şi la nivelul instituţiilor publice.
Ca urmare a demersurilor iniţiate de Ministerul Culturii, Ministerul Finanţelor a publicat în dezbatere publică, în 17 aprilie 2026, proiectul de Hotărâre de Guvern privind stabilirea valorii de intrare a activelor fixe la instituţiile publice, în baza OG nr. 81/2003. Proiectul confirmă pragul de 5.000 lei şi asigură aplicarea unitară la nivelul naţional.
Odată cu adoptarea acestui proiect, după aproape 13 ani în care plafonul de 2.500 lei rămăsese nemodificat, teatrele, muzeele, bibliotecile, filarmonicile, operele şi centrele culturale vor beneficia de un cadru de reglementare actualizat în raport cu costurile reale ale dotărilor necesare funcţionării lor.
“Dublarea plafonului va reduce sarcina administrativă şi va oferi mai multă flexibilitate. Un echipament achiziţionat la 4.000 de lei nu va mai fi tratat ca activ fix, cu toate obligaţiile contabile aferente”, asigură Ministerul Culturii.



