Teatrul Național ‘I. L. Caragiale’ din București introduce supratitrarea în limba engleză pentru o selecție de spectacole din repertoriu care vor fi prezentate în lunile octombrie și noiembrie.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, demersul este menit să faciliteze accesul publicului internațional la producțiile Naționalului bucureștean.
‘Teatrul Național din București își propune să aducă spectacolele sale mai aproape de publicul internațional, oferind spectatorilor vorbitori de alte limbi posibilitatea de a descoperi diversitatea repertoriului TNB. Supratitrarea în limba engleză reprezintă un pas în această direcție, prin care poveștile, temele și universurile artistice ale spectacolelor devin mai accesibile unui public cât mai larg’, se arată în comunicat.
Publicul va putea urmări cu supratitrare în limba engleză următoarele reprezentații: ‘Bolta cerească’ de Lucy Kirkwood, în regia lui Gelu Colceag, la Sala Atelier – pe 16 octombrie; ‘No Man’s Land’ de Danis Tanovic, în regia lui Alexander Morfov, la Sala Studio – 1 noiembrie; ‘Exil’, regie și text Alexandra Badea, la Sala ‘Ion Caramitru’ – 4 noiembrie; ‘Hedda Gabler’ de Henrik Ibsen, în regia lui Thomas Ostermeier – 6 noiembrie.
Prin această inițiativă, TNB urmărește să consolideze legătura cu publicul internațional aflat în București, dar și să le ofere vizitatorilor străini ocazia de a descoperi teatrul românesc prin spectacole reprezentative ale repertoriului său.
Programul de supratitrare în limba engleză va continua periodic, urmând ca și alte producții să fie incluse în această inițiativă. Informațiile referitoare la spectacolele și datele viitoare vor fi anunțate prin canalele oficiale de comunicare ale Teatrului Național București.

