Teatrul Royal Exchange din Manchester anulează spectacolul „Visul unei nopţi de vară”, din cauza referinţelor la Gaza şi la drepturile transsexualilor

Teatrul Royal Exchange din Manchester a anulat întreaga producţie „Visul unei nopţi de vară” din cauza unor referiri la conflictul din Gaza şi la drepturile transsexualilor, potrivit unor relatări, scrie The Guardian.

Producţia, care trebuia să aibă loc timp de cinci săptămâni începând cu 6 septembrie, urma să fie o repovestire modernă a clasicei piese a lui Shakespeare, plasată în Manchesterul contemporan, pe o coloană sonoră drum ‘n’ bass.

Primele câteva reprezentaţii ale piesei au fost anulate, deţinătorii de bilete fiind informaţi că spectacolele au fost anulate din cauza unor „probleme tehnice”.

Cu toate acestea, întreaga reprezentaţie a fost ulterior anulată, teatrul, unul dintre cele mai importante spaţii culturale din Manchester, declarând că decizia a fost luată în urma unei „serii de probleme cu producţia”.

Potrivit Manchester Evening News, sursa disputei a fost un cântec din piesă, care făcea referire la drepturile transsexualilor şi conţinea expresia „Palestina liberă”.

Potrivit ziarului, teatrul a cerut ca acest cântec, care implica publicul, să fie eliminat, dar regizorul Stef O’Driscoll, cu sprijinul distribuţiei, a insistat ca acesta să rămână.

Distribuţia şi echipa spectacolului au fost plătite integral pentru producţie. Având în vedere că deţinătorii de bilete urmează să primească rambursări integrale, este probabil ca anularea de ultim moment să afecteze bugetul teatrului.

„Unde merg elefanţii”, un film puzzle despre iubire şi prietenie, din 20 septembrie în cinematografe – VIDEO

Varianta Iohannis senator: Daniel Fenechiu anunță că ‘PNL pregătește ceva’