Termometrul nu a coborât miercuri sub 3,8 grade Celsius, o valoare „de lună aprilie”, mult mai mare comparativ cu media pentru această perioadă a anului, care este sub pragul de îngheţ, a indicat centrul meteorologic Phobos.
Experţii avertizează că, pe măsură ce schimbările climatice provocate de om perturbă modelele meteorologice, vor fi doborâte mai multe recorduri.
În prezent, la Moscova, pe străzile oraşului mai sunt doar petice de zăpadă murdară, departe de stratul gros de nea care acoperă de obicei oraşul în această perioadă a anului.
„Desigur, nu ne place o iarnă ca aceasta…”, a declarat pentru AFP Galina Kazakova, o pensionară din Moscova în vârstă de 68 de ani.
„E foarte rău pentru natură, pentru că zăpada trebuie să acopere câmpurile, ca să se topească, să crească totul bine”, a adăugat ea.
Zilele de luni şi marţi au fost cele mai călduroase înregistrate la Moscova de la debutul înregistrărilor meteorologice, a relatat postul rus RBK, citând meteorologi, care se aşteptau ca ziua de miercuri să doboare recorduri.
Potrivit serviciului meteorologic al Rusiei, Moscova este pe cale să cunoască „a doua cea mai caldă lună ianuarie” înregistrată, după ianuarie 2020.
Climatologul Alexei Karnaukhov de la Academia Rusă de Ştiinţe consideră că „este greu de spus dacă va exista un record”.
„În 2020, nu a existat niciun strat de zăpadă stabil” în partea europeană a Rusiei, iar „anul în curs nu este unic”, a declarat Karnaukhov pentru AFP.
„Trăim într-o perioadă de încălzire globală, anii calzi vor deveni mai frecvenţi. Chiar dacă valorile actuale bat recorduri, cu siguranţă nu vor fi ultimele”, a precizat el.
În capitală, locuitorii sunt atât bucuroşi, cât şi îngrijoraţi de aceste temperaturi ridicate. „Îmi plac toate acestea. Este foarte frumos să te plimbi” pe o astfel de vreme, a declarat Olga Medvedeva, o studentă de 19 ani.
Elena Alexandrova, de 73 de ani, preferă „iarna aşa cum era”. „Ieşim cu câinele afară, îi place să se joace în zăpadă. Acum unde putem să mergem? Peste tot este noroi”, a afirmat ea.