in ,

Temperaturi maxime de 36 de grade și disconfort termic ridicat în Capitală, până pe 12 august

Temperaturi maxime de 36 de grade și disconfort termic ridicat în Capitală, până pe 12 august

Vremea călduroasă va persista în Capitală pe parcursul următoarelor zile, disconfortul termic se va accentua, în timp ce temperaturile maxime vor ajunge la 36 de grade Celsius, potrivit prognozei speciale emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru intervalul 10 – 12 august 2026.

Astfel, pe parcursul zilei de luni, vremea va fi călduroasă, cu o temperatură maximă de 31 – 33 de grade Celsius. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Minima termică va fi de 16 – 19 grade Celsius.

Începând de marți dimineața, vremea va deveni caniculară în București, disconfortul termic se va accentua, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă va fi de 35 – 36 de grade Celsius, iar cea minimă de 17 – 20 de grade (noapte tropicală). Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări spre sfârșitul intervalului (rafale de 35 – 40 km/h).

În intervalul 12 august 2026, ora 9:00 – 12 august, ora 21:00, vremea va fi călduroasă și cu disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă va fi de 32 – 34 de grade Celsius. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări (rafale de 35 -45 km/h).

În Capitală, în intervalul menționat, este în vigoare o informare meteorologică pentru caniculă, temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic ridicat, nopți tropicale, iar pe parcusul zilei de marți municipiul București se află sub atenționare Cod galben de caniculă și temperaturi deosebit de ridicate.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Rusia: Banca Centrală sfătuiește creditorii să sprijine afacerile afectate de atacurile ucrainene asupra centrelor logistice și depozitelor

Rusia: Banca Centrală sfătuiește creditorii să sprijine afacerile afectate de atacurile ucrainene asupra centrelor logistice și depozitelor

Consiliul Concurenței a declanșat o investigație pe piața imprimantelor și a camerelor video de supraveghere

Consiliul Concurenței a declanșat o investigație pe piața imprimantelor și a camerelor video de supraveghere