in ,

Temperaturile medii mondiale urmează să se menţină la ”niveluri-record” în perioada 2026-2030, trage un semnal de alarmă ONU

Temperaturile medii mondiale urmează să se menţină la ”niveluri-record” în perioada 2026-2030, trage un semnal de alarmă ONU

Temperaturile medii mondiale urmează să se menţină la ”niveluri-record” sau cvasirecord în perioada 2026-2030 şi există o probabilitate de 75% ca media acestor cinci ani să depăşească cu peste 1,5°C media nivelurilor preindustriale, trage un semnal de alarmă, joi, ONU, relatează AFP.

Anii 2015-2025 sunt cei mai calzi 11 ani înregistraţi vreodată, anunţa Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) în martie, iar această tendinţă urmează să continue, potrivit unui raport al acestei agenţii ONU.

Potrivit acestui buletin al OMM cu privire la previziunile climei la scară mondială, întocmit de către Serviciul Meteorologic al Regatului Unit, este “probabil” în proporţie de 86% ca un an din intervalul 2026-2030 să bată recordul celui mai cald an înregistrat vreodată – deţinut în prezent de anul 2024.

“Un episod El Niño este prevăzut la sfârşitul lui 2026, ceea ce creşte şansele ca anul următor, 2027, să fie proclamat un an-record”, declară principalul autor al buletinului – care sintetizează previziunile furnizate de către 13 institute – Leon Hermanson.

VAL DE CĂLDURĂ EXCEPŢIONAL PENTRU LUNA MAI

Previziunile privind temperatura medie pe cinci ani în partea centrală a Oceanului Pacific tropical arată, potrivit OMM, “o tendinţă către condiţii El Niño”, mai ales în 2027 şi 2028.

El Niño se caracterizează printr-o creştere a temperaturilor de suprafaţă în centrul şi estul Oceanului Pacific ecuatorial.

El are loc de obicei la un interval de doi până la şapte ani şi durează aproximativ între nouă şi 12 luni.

Ultimul episod El Niño – în 2023 şi 2024 – a făcut din cei doi ani cei mai calzi înregistraţi vreodată.

Acest fenomen ciclic afectează, printr-un efect de domino, clima mondială pe o perioadă de mai multe luni.

Potrivit acestui raport – publicat în timp ce o parte a Europei trăieşte de câteva zile un val de căldură excepţional pentru luna mai -, mediile temperaturilor la nivel mondial urmează să rămână foarte ridicate în următorii cinci ani, apropiate de cele mai înalte niveluri istorice.

Potrivit OMM, din 2026 şi până în 2030 temperaturile medii anuale la suprafaţa globului vor depăşi per ansamblu cu 1,3°C până la 1,9°C media nivelurilor preindustriale (1850-1900).

Este “foarte probabil” – în proporţie de 91% – ca temperaturile medii la suprafaţa globului să depăşească temporar cu peste 1,5°C nivelurile medii din perioada 1850-1900 timp de cel puţin un an în perioada dintre 2026 şi 2030.

Acest prag a fost depăşit temporar în 2024, când temperatura medie la suprafaţa globului a fost cu aproximativ 1,55°C mai mare decât a valorilor preindustriale.

În buletin se arată însă că este “extrem de improbabil” – mai puţin de 1% probabil – ca temperatura medie la suprafaţa globului să depăşească cu peste 2°C media perioadei 1850-1900 în cursul unuia dintre viitorii cinci ani.

ÎNCĂLZIRE GLOBALĂ “PE TERMEN LUNG”

OMM aminteşte că pragurile de 1,5°C şi 2,0°C, care apar în Acordul de la Paris, se referă la o încălzire globală “pe termen lung menţinut pe o perioadă prelungită, evaluată în general la 20 de ani”.

Faptul că temperatura media anuală la scara globului depăşeşte aceste praguri în anumiţi ani nu înseamnă că obiectivele temperaturii pe termen lung ale Acordului de la Paris nu pot să fie atinse, explică OMM.

Depăşiri temporare urmează să aibă loc tot mai frecvent şi pe măsură ce tendinţa de încălzire a planetei “se apropie de aceste praguri”.

Previziunile arată, de asemenea, că încălzirea în Arctica urmează să continue să depăşească tendinţa observată la scară planetară.

În următoarele cinci ierni prelungite din Emisfera de Nord (noiembrie-martie), temperatura în Arctica urmează să fie cu 2,8°C mai mare decât temperatura normală în perioada 1991-2020.

Previziunile privind perioada martie 2026-martie 2035 prevăd o scădere a concentraţiei gheţurilor arctice în mările Barents, Bering şi Ohoţk.

Precipitaţiile urmează să fie mai mari decât media la latitudini înalte în Emisfera de Nord în următoarele cinci ierni prelungite (noiembrie-martie), potrivit acestor previziuni.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Boeing creşte producţia avioanelor 737, după consultări cu autorităţile americane de aviaţie

Boeing creşte producţia avioanelor 737, după consultări cu autorităţile americane de aviaţie

Autorităţile din municipiul Braşov au capturat un urs care obişnuia să intre în zonele locuite, în cartierul Noua/ Animalul, care mai fusese capturat şi relocat, a fost eutanasiat

Autorităţile din municipiul Braşov au capturat un urs care obişnuia să intre în zonele locuite, în cartierul Noua/ Animalul, care mai fusese capturat şi relocat, a fost eutanasiat