in ,

Tenis: Alex de Minaur merge la Shanghai pentru investigații medicale, după abandonul din finala de la Beijing

Tenis: Alex de Minaur merge la Shanghai pentru investigații medicale, după abandonul din finala de la Beijing

Numărul nouă mondial în tenisul masculin, australianul Alex de Minaur, a declarat că vrea să meargă la Shanghai pentru a face anumite investigații după ce a suferit o accidentare la mușchii aductori care l-a forțat să se retragă din finala Openului Chinei de la Beijing, de marți, transmite Reuters.

Jucătorul de 27 de ani era implicat în lupta strânsă din finala cu Novak Djokovic când a suferit accidentarea și s-a retras la scorul de 1-0 în setul secund, după ce sârbul se impusese cu 7-6 (7/3) în primul act, câștigând cel de-al șaptelea său titlu în capitala Chinei.

”Mă simțeam bine, apoi dintr-odată am simțit ceva pe la finalul primului set. Iar apoi a fost din ce în ce mai rău”, le-a spus De Minaur reporterilor.

”Am simțit ceva la mușchii aductori. Nu știu încă ce anume este, va trebui să fac mai multe radiografii. Planul meu este să merg la Shanghai și să fac radiografiile”, a declarat jucătorul australian.

În 2024, De Minaur a fost forțat să se retragă de la Wimbledon într-un sfert de finală cu Djokovic ca urmare a unei accidentări la coapsă și a ratat Jocurile Olimpice de la Paris, înainte de a reveni șapte săptămâni mai târziu la US Open.

Alex de Minaur trebuia să participe la turneul Masters de la Shanghai, care începe miercuri și la care anul trecut a ajuns până în sferturile de finală.

În cazul în care va fi apt să participe din punct de vedere medical, cel mai bun jucător australian încă mai are o șansă să se califice la Turneul Campionilor, mai ales după ce s-a eliberat un loc ca urmare a anunțului făcut de Jannik Sinner marți că își încheie sezonul prematur.

De Minaur, care a ajuns în semifinalele Turneului Campionilor anul trecut, a declarat că a fost mulțumit cu forma pe care a avut-o la Beijing.

”Totul, cu excepția finalului, a fost cu adevărat pozitiv”, a mai spus australianul.

”A fost mult tenis de bună calitate. Am jucat un tenis foarte bun. M-am simțit excelent pe teren”, a adăugat Alex de Minaur.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Constanța: Salonul de tatuaje cu intervenții chirurgicale ilegale, amendat în 2024 pentru că nu avea autorizație sanitară de funcționare

Constanța: Salonul de tatuaje cu intervenții chirurgicale ilegale, amendat în 2024 pentru că nu avea autorizație sanitară de funcționare

Fotbal: Pauza internațională din septembrie-octombrie este ‘mult prea lungă’, spune antrenorul Borussiei Dortmund

Fotbal: Pauza internațională din septembrie-octombrie este ‘mult prea lungă’, spune antrenorul Borussiei Dortmund