Belarusa Ariana Sabalenka, principala favorită, și americanca Jessica Pegula, a treia favorită, se vor înfrunta în prima semifinală feminină a turneului de tenis US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, după victorii obținute în trei seturi, marți, la New York, transmite AFP.
Câștigătoarea ultimelor două ediții ale turneului de la Flushing Meadows, Sabalenka a avut nevoie în sferturi de un super tiebreak pentru a trece de cehoaica Linda Noskova, al șaselea cap de serie, și a se califica în a șasea sa semifinală consecutivă la New York: 7-6 (7/1), 3-6, 7-6 (10/7).
Noskova, campioana de la Wimbledon, a disputat, la 21 de ani, al treilea său sfert de finală de Mare Șlem.
Sabalenka (28 ani) a fost condusă cu 4-2 în setul decisiv și se întrevedea o nouă deziluzie la turneele de Mare Șlem, care ar fi făcut-o să își piardă locul de lider mondial, după eliminările premature de la Roland Garros (sferturi de finală) și Wimbledon (optimi). Însă, Noskova s-a crispat și belarusa a reușit să egaleze și să se impună în super tiebreak, după două ore și 21 de minute de joc.
În ciuda acestui succes, Sabalenka va fi detronată din fotoliul de lider mondial în cazul în care kazaha Elena Rîbakina se va califica miercuri în semifinale.

Foto: CRISTOBAL HERRERA-ULASHKEVICH / EPA
În careul de ași, Sabalenka o va înfrunta pe Jessica Pegula, care a trecut de compatrioata sa Emma Navarro (27 WTA), semifinalistă la New York în 2024, cu 3-6, 6-4, 6-3, păstrând șanse de a urca pe primul loc în clasamentul mondial.
Pegula (32 ani), care în optimi a trecut de Sorana Cîrstea, a avut o vară excelentă, cu finale la Washington și Cincinnati și care ar putea fi încununată cu primul său titlu de Mare Șlem.


