Sâmbătă, la Wuhan, jucătoarea britanică Sonay Kartal (locul 170 mondial) a ajuns în prima sa finală de turneu WTA 1.000, grație victoriei cu 7-6 (11/9), 7-6 (7/5) în fața letonei Jelena Ostapenko (locul 35 mondial), a cărei evoluție a fost afectată de nervozitate și de o lipsă de constanță, relatează AFP.
În finala de duminică a turneului de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de 4.088.211 dolari, care se dispută pe suprafață dură, Kartal o va înfrunta pe una dintre cele două jucătoare poloneze, Iga Swiatek (9 WTA) sau Maja Chwalinska (22 WTA).
Ostapenko, campioana de la Roland-Garros din 2017, a condus cu 4-1 în primul set și cu 3-0 în cel de-al doilea. Deși mult mai experimentată decât adversara sa, jucătoarea letonă în vârstă de 29 de ani a devenit tensionată ori de câte ori a fost aproape de a câștiga un set, descărcându-și frustrarea asupra echipei sale între puncte și ratând, în mod neașteptat, lovituri pe care cu doar câteva momente înainte le reușea.
Reflectând inconstanța sa, Ostapenko a reușit sâmbătă 48 de lovituri câștigătoare și nouă ași, dar a comis, de asemenea, 38 de erori neforțate și șapte duble greșeli.
Kartal, fost număr 44 mondial, care a stat departe de circuit mai bine de șase luni din cauza unei accidentări în 2026, s-a impus în ambele tie-break-uri ale meciului. Astfel, ea a devenit finalista cu cel mai slab clasament din istoria turneelor WTA 1.000, o categorie de turnee înființată în 2009, care cuprinde cele mai importante competiții din circuitul feminin, exceptând cele patru turnee de Grand Slam.
Duminică, jucătoarea britanică în vârstă de 24 de ani va lupta pentru al doilea său titlu în circuitul WTA, după cel câștigat la Monastir în 2024.
AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)


