Tenis: Coco Gauff şi Karolina Muchova vor disputa finala turneului WTA 1.000 de la Beijing

Jucătoarele de tenis Coco Gauff (SUA, 6 WTA, favorită nr. 4) şi Karolina Muchova (Cehia, 49 WTA) vor disputa finala turneului WTA 1.000 de la Beijing, dotat cu premii totale de 8.955.610 dolari, după victoriile obţinute de cele două sâmbătă, în semifinale.

Gauff a învins-o în trei seturi, 4-6, 6-4, 6-2, pe Paula Badosa (Spania, 19 WTA, favorită nr. 15), după o partidă de două ore şi 20 de minute. Gauff a avut şase aşi, dar a comis şi 11 duble greşeli, iberica reuşind patru aşi, având 6 duble greşeli.

În cealaltă semifinală, Muchova a învins-o în două seturi, 6-3, 6-4, pe favorita nr. 5 a turneului, chinezoaica Qinwen Zheng (7 WTA), după o partidă de o oră şi 40 de minute. Cehoaica a reuşit trei aşi şi a făcut trei duble greşeli, în timp ce Zheng a avut tot trei aşi, dar a comis 7 duble greşeli.

 


Foto: (c) ANDRES MARTINEZ CASARES / EPA


Va fi a treia confruntare între Gauff şi Muchova, americanca conducând cu 2-0. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Adrian Dădârlat)

Sursa: www.agerpres.ro

Iohannis, la Sommetul Francofoniei: Educaţia în limba franceză – instrument suplimentar pentru mobilitatea profesională a tinerilor

Congresul Alianţei Forţelor de Dreapta (liberal-conservatoare) a votat susţinerea candidaturii lui Ludovic Orban la alegerile prezidenţiale