Jucătorul croat de tenis Dino Prizmic, care l-a învins, vineri. pe fostul lider mondial Novak Djokovic în runda a doua a turneului Masters 1.000 de la Roma (ATP), dotat cu premii totale de 8.235.540 de euro, și-a confirmat succesul răsunător calificându-se în optimile de finală duminică, după o victorie în fața francezului Ugo Humbert (33 ATP), informează AFP.
Aflat în plină formă după eliminarea lui Djokovic, croatul în vârstă de 20 de ani, care a trecut prin calificări, s-a impus cu 6-1, 7-5, trecându-și în cont a cincea victorie de la sosirea la Roma, două în calificări și trei pe tabloul principal.
Viitorul său adversar va fi rusul Karen Hacianov (15 ATP) sau olandezul Botic van de Zandschulp (54 ATP).
Tot duminică, nr.3 mondial, germanul Alexander Zverev a dispus în două seturi, 6-1, 6-4, de belgianul Alexander Blockx (21 ATP), obținând biletul pentru optimile de finală. El va da piept în următioarea fază cu învingătorul partidei dintre americanul Tommy Paul și italianul Luciano Darderi.
În faza optimilor a acces și norvegianul Casper Ruud (25 ATP), care l-a eliminat pe cehul Jiri Lehecka (13 ATP), cu 6-3, 6-4.AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Simona Aruştei)


