in

Tenis: Djokovic, în optimi la Basel (ATP)

Tenis: Djokovic, în optimi la Basel (ATP)

Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic (12 ATP), favorit nr. 4, s-a calificat miercuri în optimile de finală ale turneului ATP 500 de la Basel, dotat cu premii totale de 2.584.155 de euro, după ce a trecut în trei seturi, 4-6, 6-3, 6-4, de francezul Ugo Humbert (38 ATP).

Djokovic s-a impus după o partidă de două ore și jumătate, el reușind nouă ași și făcând trei duble greșeli, în fața unui adversar pe care l-a întâlnit pentru a doua oară în cariera sa.

Sârbul îl va avea adversar în runda următoare pe germanul Yannick Hanfmann (59 ATP).

Djokovic este în prezent pe locul 11 în clasamentul ATP Race, din care primii opt obțin biletele la Turneul Campionilor de la Torino (Italia).

În conferința de presă premergătoare debutului său la turneul elvețian, Djokovic a confirmat că recâștigarea încrederii în condiția sa fizică a fost principalul său obiectiv după un an marcat de dificultăți

”Pentru mine, sincer, principalul obiectiv în ultimele 12 luni a fost să mă simt mai bine pe teren, pentru că am trecut prin multe probleme anul acesta”, a spus Djokovic, care are un bilanț de 19 victorii și 8 înfrângeri în 2016. ”M-am îmbunătățit. Mă simt mult mai bine în general și, dacă mă simt mai bine, știu că joc mai bine. Mi-am dovedit mie și tuturor celorlalți că încă pot concura la cel mai înalt nivel”, a adăugat sârbul.

Cel de-al 102-lea titlu din carieră, câștigat la turneul ATP 500 de la Beijing la începutul acestei luni, i-a oferit un impuls pentru ultima parte a sezonului, pe care acum va încerca să-l ducă la Basel pentru a face încă un pas spre Turneul Campionilor de la Torino.

”Mi-am schimbat programul pentru că trebuia să echilibrez lucrurile din viața mea: copiii și soția mea, precum și alte lucruri pe care le fac. Vreau să petrec mai mult timp cu familia mea, dar în același timp să mă bucur de pasiunea mea pentru tenis la cel mai înalt nivel. Și asta se întâmplă chiar acum. Cred că gestionez bine situația”, a explicat sârbul.

Djokovic are nevoie de un rezultat foarte bun la Basel pentru a rămâne în cursa pentru unul dintre cele cinci locuri disponibile în clasamentul ATP Race. Djokovic urmărește al 103-lea titlu, care i-ar permite să egaleze recordul lui Roger Federer, al doilea cu cele mai multe titluri din istorie. Elvețianul a câștigat ultimul său titlu din carieră, al 103-lea, la Basel, în 2019.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Baschet masculin: SCM Craiova, la prima victorie în acest sezon al FIBA Europe Cup

Baschet masculin: SCM Craiova, la prima victorie în acest sezon al FIBA Europe Cup

UPDATE Sibiu: Trafic reluat alternativ pe DN 14, la Şeica Mare, după un accident cu doi răniţi

UPDATE Sibiu: Trafic reluat alternativ pe DN 14, la Şeica Mare, după un accident cu doi răniţi