Înscris la turneul ATP Masters 1.000 de la Madrid, unde poate câștiga al cincilea titlu consecutiv la această categorie, tenismanul italian Jannik Sinner, numărul 1 mondial, a reamintit marți că principalul său obiectiv este să fie în ‘cea mai bună formă posibilă’ la Roland Garros, peste o lună, relatează AFP.
Italianul în vârstă de 24 de ani a câștigat turneul ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo la mijlocul lunii aprilie, primul său titlu major pe zgură. El își dorește să continue să se perfecționeze pe această suprafață și să câștige în sfârșit turneul de Mare Șlem din capitala Franței, (24 mai – 7 iunie), singurul care îi lipsește din colecție.
‘Nu am jucat niciodată prea bine la Madrid’, a afirmat Sinner, care nu a trecut niciodată de faza sferturilor de finală în capitala Spaniei.
‘Încerc să mă perfecționez ca jucător, iar aici este poate una dintre cele mai dificile provocări din cauza anumitor factori, cum ar fi altitudinea sau vântul’, a explicat italianul.
Obiectivul său este clar: ‘Știu în mintea mea că cel mai important lucru este Roland Garros. Încercăm să fim în cea mai bună formă posibilă acolo’, a insistat el în timpul unei mese rotunde la Caja Magica.
El a spus că regretă absența de la Madrid a rivalului său Carlos Alcaraz (locul 2 ATP), accidentat la încheietura mâinii și care a rămas evaziv luni seară cu privire la prezența sa la Roland Garros, asigurând că nu vrea ‘să forțeze’ și ‘să riște’ să-și agraveze accidentarea.
‘De anul trecut noi am jucat împreună multe turnee. Știu, de asemenea, că dacă vreau să joc împotriva lui Carlos, va fi în finală, iar drumul către o finală este foarte lung’, a explicat Sinner.
AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Țenea)


