Jucătoarea americană de tenis Claire Liu, locul 102 mondial, a câștigat duminică primul titlu din cariera sa, învingând-o categoric pe filipineza Alexandra Eala, locul 17 mondial, cu 6-3, 6-0, în finala turneului WTA 250 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari.
Claire Liu, în vârstă de 26 de ani, care a câștigat titlul la junioare la Wimbledon în 2017, nu a reușit niciodată să se impună cu adevărat la cel mai înalt nivel, cea mai bună clasare a sa de până acum fiind locul 52 mondial.
În finala de la Hong Kong, ea a produs o surpriză, nelăsându-i nicio șansă tinerei Eala, în vârstă de 21 de ani, favorită numărul 2 la acest turneu, care purta un bandaj voluminos pe genunchiul drept. Astfel, filipineza, câștigătoarea turneului de la Washington din luna august, va mai avea de așteptat până când își va putea îmbogăți palmaresul.
Sorana Cîrstea, locul 15 WTA, principala favorită la Hong Kong, a fost învinsă vineri de rusoaica Alexandra Șubladze în sferturile de finală ale turneului, posibil ultimul al carierei pentru româncă.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ada Vîlceanu)


