Tenis: Madison Keys, în top 10 WTA, nu va mai participa la ATX Open de la Austin

La Melbourne, Keys le-a învins pe cele două contracandidate, poloneza Iga Swiatek şi pe belarusa Arina Sabalenka, deţinătoarea trofeului, câştigând primul său turneu de Mare Şlem, astfel că jucătoarea de 29 de ani a urcat în clasamentul WTA pe locul şapte.

Turneul ATX Open, care se va desfăşura între 22 februarie şi 2 martie, este un eveniment de nivelul WTA 250, iar o singură jucătoare din top 10 este primită să participe pe tabloul principal, doar dacă deţinătoarea trofeului nu revine din postura jucătoare de top 10.

Keys a fost de acord să joace când se afla pe locul 21 în clasament, dar similar a procedat şi numărul şase mondial, americana Jessica Pegula, care va participa la turneu pentru prima dată.

”O îndrăgim pe Madison şi anticipam de câteva luni entuziasmul său de a juca aici în Austin pentru prima dată”, a transmis într-o declaraţie directorul turneului, Christo van Rensburg.

”În timp ce ne dorim ca regula de top 10 să nu se aplice turneului nostru, respectăm regulile WTA”, a adăugat acesta.

”Drept pentru care, titlul de Mare Şlem obţinut de Madison şi clasarea care a urmat în top 10 mondial reprezintă ceva ce trebuie celebrat. Abia aşteptăm să o invităm pe Madison din nou în viitor la ATX Open”, a mai spus acesta.

Keys a mai jucat doar o singură finală de turneu de Mare Şlem în cariera sa până acum, la US Open în 2017. Triumful său de la Australian Open a venit la cel de-al 46-lea turneu major la care a participat jucătoarea americană.

U-BT Cluj-Napoca, învinsă de Lietkabelis în Eurocup

Handbal: Alexandru Dedu, fost preşedinte al FRH, este noul manager al echipei SCM Poli Timişoara