in ,

Tenis: Novak Djokovic, eliminat în primul tur la US Open

Tenis: Novak Djokovic, eliminat în primul tur la US Open

Sârbul Novak Djokovic, fostul lider al clasamentului ATP, a fost eliminat în primul tur al US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului în circuitul profesionist de tenis, fiind învins în cinci seturi, 7-6 (7/5), 5-7, 4-6, 6-2, 6-1, de argentinianul Mariano Narvone, într-o partidă disputată duminică seara.

Djokovic, actualul număr cinci mondial, nu a mai pierdut în primul tur la un turneu major de la ediția din 2006 a Openului Australiei, când avea 20 de ani, conform AFP.

Această eliminare prematură diminuează și mai mult perspectiva ca, la 39 de ani, să mai poată câștiga un al 25-lea titlu de Mare Șlem, ceea ce ar reprezenta un nou record.

Cvadruplu campion la Flushing Meadows (2011, 2015, 2018, 2023), Djokovic dăduse deja semne de nervozitate în urmă cu două săptămâni, la Cincinnati, în singurul său meci premergător turneului newyorkez, unde a fost învins tot în primul tur, pe o căldură sufocantă.

La US Open, sârbul nu pierduse niciodată în primul tur, în 19 apariții la această competiție.

În meciul de duminică, deși conducea cu 4-1 în primul set, sârbul s-a confruntat cu dificultăți fizice: părea amețit și își aplica regulat gheață pe față după doar câteva ghemuri. În ciuda medicamentelor administrate de echipa medicală, Djokovic a vomitat de mai multe ori, iar în cele din urmă a pierdut primul set la tie-break.

Sârbul și-a recăpătat apoi calmul și a profitat de erorile la serviciu ale lui Navone, pentru a restabili egalitatea la seturi. Scenariul s-a repetat în setul următor, când argentinianul și-a pierdut din nou serviciul într-un moment crucial, permițându-i lui Djokovic să preia controlul meciului.

‘Nole’ a plătit însă pentru toate eforturile sale în setul al patrulea: el conducea cu 2-1 la ghemuri când a suferit crampe, înainte de a dispărea complet din joc, pierzând opt ghemuri la rând. În cele din urmă, sârbul a cedat după 4 ore și 36 de minute de joc, în setul al cincilea.
AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Securitatea în Brazilia: Bolsonaro salută modelul lui Bukele

Securitatea în Brazilia: Bolsonaro salută modelul lui Bukele

Teheranul susține că un petrolier de mari dimensiuni a luat foc după ce a lovit mine în Strâmtoarea Ormuz

Teheranul susține că un petrolier de mari dimensiuni a luat foc după ce a lovit mine în Strâmtoarea Ormuz