Organizatorii turneului de tenis de Mare Șlem de la Wimbledon iau în calcul să nu permită participarea unui număr mare de influenceri pe durata evenimentului așa cum s-a întâmplat la US Open, turneu afectat de prezența masivă a acestora, transmite DPA.
All England Club, care organizează turneul, va dispune măsuri de confiscare a obiectelor specifice, precum inelele de lumină, care ar putea conduce la perturbarea meciurilor.
Turneul de la Flushing Meadows s-a confruntat cu meciuri întrerupte de persoane care făceau fotografii folosind dispozitivele de lumină suplimentară și care generau prea mult zgomot în timpul seturilor.
Jucătoare precum Coco Gauff și Naomi Osaka au fost nevoiți să-i implore pe spectatori, dintre care unii ar fi putut să fie pentru prima dată la un meci de tenis, să respecte regulile acestui sport, în timp ce pe ecranele gigant din jurul terenurilor erau difuzate mesaje care transmiteau același lucru.
Turneul a aprobat în mod oficial acreditarea unui număr de până la 100 de creatori de conținut precum și jurnaliști obișnuiți și oameni de televiziune.
Organizatorii de la Wimbledon nu vor aproba acreditarea celor aflați în categoria de influenceri sau creatori de conținut, în timp ce condițiile de acces în cadrul turneului vor interzice orice fel de obiecte care ar putea fi utilizate pentru întreruperea meciurilor.
Responsabilii turneului de la Wimbledon vor analiza toate politicile de organizare, inclusiv în ceea ce privește rețelele de socializare, parte din cadrul evaluării anuale.
US Open este întotdeauna un eveniment mai gălăgios comparativ cu mult mai rafinatul Wimbledon, muzica răsunând de la spectacolele din apropierea terenurilor, iar spectatorii își părăsesc deseori locurile de pe scaune în timpul seturilor.
Mirosul de marijuana din jurul terenurilor, care emană din apropiere de Corona Park, a fost de asemenea o chestiune.
Veteranul francez Adrian Mannarino este cel din urmă jucător care a luat atitudine, declarând reporterilor: ”Oamenii au permisiunea să se plimbe prin mulțime în timpul seturilor”.
”Turneul face față la aceste lucruri, dar nu știu dacă este cel mai bun lucru pentru tenis în general. Este miros de marijuana pe teren, zgomot pretutindeni. Adevărul este că se transformă într-un fel de grădină zoologică”, a mai spus acesta.


