Jucătoarea poloneză de tenis Maja Chwalinska (Nr.22 mondial) a câștigat, duminică, turneul WTA 1.000 de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de 4.088.211 dolari, după o confruntare care a durat aproape trei ore, cucerind astfel primul său titlu în circuitul profesionist, la vârsta de 25 de ani, informează AFP.
Finalistă la ultima ediție a turneului de la Roland-Garros, Chwalinska s-a impus cu 2-6, 6-4, 6-2 în fața britanicei Sonay Kartal (170 mondial), iar de luni ea va urca pe locul 11 în clasamentul mondial, cea mai înaltă poziție din cariera sa.
Prin această victorie, Chwalinska a devenit a patra jucătoare care își adjudecă primul titlu din carieră în cadrul unui turneu WTA 1.000, categoria de competiții cele mai importante din circuitul feminin, după turneele de Grand Slam. Înaintea ei, această performanță a fost reușită doar de japoneza Naomi Osaka și de sportivele canadiene Bianca Andreescu și Victoria Mboko.
Jucătoarea poloneză s-a făcut remarcată pentru prima dată la Paris, unde a ajuns în finală, deși se afla în afara primelor 100 de jucătoare ale lumii și a trebuit să treacă prin calificări. La Wuhan, Chwalinska a participat pe tabloul principal al unui turneu WTA 1000 doar pentru a patra oară în carieră, o categorie de turnee în care, până acum, nu reușise niciodată să depășească turul al treilea.
La rândul ei, Kartal, fostă jucătoare de top 50 și sfert-finalistă la turneul WTA 1.000 de la Beijing din 2025, a ratat duminică șansa de a câștiga al doilea titlu din carieră, la doi ani după victoria sa în turneul WTA 250 de la Monastir (suprafață dură).
Sportiva britanică a fost indisponibilă în circuit mai bine de șase luni din cauza unei accidentări la spate, revenind în competiție abia la sfârșitul lunii septembrie.
AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)

